Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Preşedintele Colegiului Medicilor, despre vaccinul AstraZeneca: „Nu este foarte corect să stigmatizăm acest produs”

Preşedintele Colegiului Medicilor a vorbit despre vaccinul AstraZeneca și a declarat că „nu este foarte corect să stigmatizăm acest produs”.

 

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a afirmat că, având în vedere modul în care funcţionează vaccinul AstraZeneca, realizat pe bază de particulă virală, apariţia reacţiilor adverse mai frecvente decât la vaccinurile bazate pe ARN Mesager este normală. Coriu, care este medic hematolog, a explicat că afecţiunile trombo-embolice reprezintă principala cauză de mortalitate în lume, transmite News.ro.

„Nu este foarte corect să stigmatizăm acest produs. Este normal să existe mai multe reacţii adverse, este absolut normal pentru că vorbim de o particulă virală. Dacă în celelalte preparate vorbeam de un ARM Mesager, de o moleculă de ARN unde riscurile unei toxicităţi, unui efect advers erau foarte mici, aici vorbim de o particulă virală care este injectată şi e normal să existe mai multe efecte adverse, dar legat de aceste complicaţii trombo-embolice, şi acesta este domeniul meu de expertiză, vorbim de câteva zeci în toată lumea, până în 50, într-adevăr, unele destul de grave, dar trebuie să reamintim un lucru: accidentele trombo-embolice reprezintă prima cauză de mortalitate în lume şi de morbiditate. La 100.000 de locuitori, în fiecare an avem în jur de 1.400-1.500 de astfel de evenimente trombo-embolice”, a afirmat Daniel Coriu, vineri seară, la Digi 24.

El s-a arătat convins că autorităţile din ţările care au suspendat vaccinarea cu serul AstraZeneca au avut „argumente puternice legate de reglementări interne”, dar că acest lucru nu trebuie să pună în discuţie eficienţa vaccinului.  

Citește și
astrazeneca
Danemarca prelungeşte suspendarea vaccinului AstraZeneca-Oxford cu încă trei săptămâni

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult