Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Porumbei captivi în podul unei școli, după închiderea acoperișului. „Mor de foame, mor de sete, este inuman ce se întâmplă”

Situație incredibilă la Constanța. După ce a fost refăcut acoperișul unei școli, sute de porumbei au rămas captivi în podul clădirii.

Alte păsări încercau, din exterior, să ajungă la puii lor. Asociațiile pentru protecția animalelor au vrut să intervină, dar n-au avut de la cine să ceară ajutor în weekend.

Asta pentru că, la sfârșit de săptămână, polițiștii Biroului pentru protecția animalelor ... nu lucrează.

„Ei caută să-i salveze cei dinăuntru. Nu au apă și nici mâncare” spune o locuitoare din zonă.

La mai bine de 24 de ore de la terminarea lucrărilor, sute de porumbei se zbăteau să iasă din podul școlii. Alţii se agitau dincolo de plasa de sârmă care acoperea lucarna. Situația a fost semnalată duminică dimineața, de o localnică.

Luminița Carmen, localnică: „Am văzut ca unii erau de cealaltă parte a plasei iar ceilalți se zbăteau să-i salveze. Acolo în pod sunt mulți puișori și porumbei”

Citește și
inecati arges
Doi bărbați s-au înecat după ce au ajuns cu mașina într-un râu din Argeș. Plecaseră după hrană pentru porumbei

Scenele au revoltat și alți trecători.

„Pur și simplu îi omoară, închiși acolo unii pe dinăuntru, alții pe afară închiși cu plasă”

(...)

„Am crezut că au spart plasa și au intrat acolo, dar după mi-am dat seama că ăia încercau să-i ajute pe cei dinăuntru” spun oamenii din zonă.

La fața locului au ajuns reprezentanții asociațiilor pentru protecția animalelor.

„Este un șantier aici, dar până la a bloca acolo, vă dați seama ce e înăuntru, ce cald este, mor de foame mor de sete, este inuman ce se întâmplă” explică reprezentantul unei asociații de protecție a animalelor.

Singura autoritate care putea interveni este Biroul pentru Protecția Animalelor Constanța. Însă funcționarii de acolo nu lucrează în weekend.

Reporter: Sâmbătă și duminică ce se întâmplă dacă sunt evenimente?

Ziadin Murat, Asociația pentru protecția animalelor Constanța: „Nu știu, noi facem ce putem, în rest ...”

Rămâne ca situația să fie rezolvată cel mai probabil luni dimineață, când polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor revin la serviciu.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult