Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poluare pe Dunăre, din cauza barajului de la Porțile de Fier. Petele de petrol se întind până la Drobeta Turnu Severin

Your browser doesn't support HTML5 video.

O pată de produs petrolier a acoperit marți seară o porțiune de aproape 6 kilometri pe fluviul Dunărea. Cel mai probabil o avarie la o instalație de la barajul Porțile de Fier 1 a generat poluarea.

Ca să nu afecteze echipamentele de filtrare a apei distribuite la Drobeta Turnu Severin, autoritățile au oprit aprovizionarea pentru două ore, timp în care oamenii și-au făcut provizii în căzi, găleți sau damigene.

Poluarea a fost descoperită de polițiștii de frontieră, după-amiază, dar abia spre seară, când pata de petrol se întinsese deja pe 6 kilometri, cei responsabili au intervenit să o oprească.

În acel moment, substanța periculoasă ajunsese până în zona stației care alimentează cu apă orașul Drobeta Turnu Severin. Două ore instalația a fost oprită preventiv și în localitate oamenii au început să își facă provizii de apă.

Marius Screciu, primar Drobeta Turnu Severin: „După două ore s-a reînceput captarea. Aseară am avut consum mai mare și de 10 ori față de o zi normală din această perioadă”.

Citește și
poluare in Bucuresti
Poluare periculoasă în București. Particule care cauzează cancer au depășit de trei ori limita admisă

Cei de la Apele Române au intervenit cu materiale absorbante ca să extragă petrolul scurs în Dunăre.

Răzvan Șerban, director Administrația Bazinală Ape Jiu: „Toată lumea acționează pentru diminuarea efectelor negative, care ar putea fi”.

Autoritățile nu au comunicat până acum ce a generat poluarea. Se ia în calcul o avarie la o instalație de la barajul Porțile de Fier 1.

Cătălin Tutilescu, comisar șef Garda de Mediu Mehedinți: „Se vor aplica sancțiuni. Prima sancțiune pe care am constatat-o a fost că nu am fost anunțați de către cei care operează barajul Porțile de Fier 1. Noi am fost anunțați de Poliție de Frontieră. Ulterior vom vedea celelalte sancțiuni”.

Amenzile pot merge până la 50 de mii de lei.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult