Polițiștii din Gorj fac apel la populație pentru identificarea unui bărbat care a abandonat trei căței
Galerie foto
Apelul transmis, luni, de către Poliţia judeţeană Gorj a fost făcut după ce Poliţia Municipiului Târgu Jiu a fost anunţată că în dreptul unui imobil de pe strada Jiului din municipiu au fost găsiţi trei pui de câine, de rasă comună. Este vorba despre pui foarte mici, cu vârsta de aproximativ 3-4 zile, scrie news.ro.
”În urma vizualizării unor camere de supraveghere amplasate în zonă, în imagini se observă un bărbat care se deplasează cu un ATV până în dreptul imobilului respectiv, iar acolo îi abandonează pe cei trei căţeluşi. Facem apel la cetăţeni să ne sprijine în identificarea bărbatului care i-a abandonat pe cei trei pui de câine, pentru a putea fi tras la răspundere penală, în conformitate cu prevederile Legii 204/2005 privind protecţia animalelor”, transmite Inspectoratul de Poliţie Gorj. Poliţiştii amintesc că, potrivit legii, alungarea sau abandonarea animalelor a căror existenţă depinde de îngrijirea omului constituie infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă penală.