Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Polițiștii au un cerc de suspecți în cazul jafului la banca din Brașov. Suma furată de hoți

Your browser doesn't support HTML5 video.

Continuă căutările hoţilor care au aruncat sâmbătă în aer un bancomat de la o sucursală CEC Bank din Brașov.

Indivizii au reușit să fure toţi banii aflați înăuntru - 160.000 de lei. Înainte de spargere, au acoperit cu vopsea camera de supraveghere. Anchetatorii nu au oferit detalii despre spărgători. Spun doar că au acționat ca niște profesioniști și că au un cerc de suspecți.

“Am văzut bancomatul în mijlocul străzii, uşa sărită. Ei au ieşit pe lângă maşină, au fugit prin spatele blocului de aici şi s-au întâlnit acolo, pe aleea din spate. Trei erau şi au plecat”, spune alt locatar.

Pe lumină, anchetatorii au analizat inclusiv urmele din zăpada pentru a reconstitui traseul fugarilor.

Spărgătorii şi-au atins scopul.

Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov: “Geamurile unităţii bancare sunt sparte, mai mult decât atât, bancomatul este dislocat din locul lui, fiind găsite împrăştiate rămăşiţe din acesta pe trotuarul din fața unităţii bancare.”

Anchetatorii spun că au un cerc de suspecţi.

Atacul s-a produs la ora 3 şi 34 de minute noaptea în cartierul Răcădău, din Braşov. Hoţii au acoperit mai întâi cu vopsea roşie camera de supraveghere, apoi au aşezat explozibil pe ATM-ul amplasat afară. În urma exploziei bucăţi din aparat au ajuns până în stradă. Uşa şi geamurile sucursalei au sărit şi ele în aer. Locatarii blocului au ieşit nedumeriţi pe la balcoane.

“A făcut POC! şi când au pornit toate alarmele astea pe aicea m-am speriat, am crezut că e cutremur, cu bubuitura atât de mare că nu se putea!” - a povestit un locatar.

Martorii povestesc că au văzut trei indivizi cum fugeau printre blocuri, spre pădure.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult