Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Polițist împușcat în concediu. A fost deschisă o anchetă

Procurorii din Argeș au deschis, marți, o anchetă după ce un polițist aflat în concediu s-a prezentat la spital cu răni cauzate de împușcături.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marţi.

„În cursul acestei nopţi, poliţiştii argeşeni au fost sesizaţi de către personalul medical al Spitalului Curtea de Argeş cu privire la faptul că, la secţia Urgenţe a acestei unităţi medicale, a fost prezentat un bărbat de 28 de ani din Muşăteşti, cu plăgi împuşcate, posibil a proveni de la o armă de vânătoare", se precizează în comunicat, informează Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, din primele verificări a rezultat că incidentul s-a produs pe raza localităţii Muşăteşti, într-o zonă împădurită.

„Poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş, efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor şi luării măsurilor legale ce se impun. (...) De asemenea, menţionăm faptul că poliţistul se afla în concediu de odihnă", au precizat reprezentanţii IPJ Argeş.

Citește și
Polițist lovit cu o găleată în cap. De la ce a pornit conflictul
Polițist lovit cu o găleată în cap. De la ce a pornit conflictul

Cercetările în acest caz sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult