Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce ar fi trebuit să facă polițistul care a cerut mită 300.000 de euro pentru a-l scăpa pe un om de afaceri de un dosar

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un polițist de la Direcția de investigare a criminalității economice a fost reținut de procurorii DNA pentru fapte de corupție, după ce ar fi cerut 300.000 de euro de la patronul unui depozit de cherestea.

Acesta din urmă este cercetat într-un amplu dosar de evaziune fiscală și delapidare cu material lemnos. Agentul i-ar fi promis că îl scapă de acuzații, dar a ajuns el în arest.

Procurorii DNA îl acuză pe agentul de poliție judiciară de luare de mită, trafic de influență şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, ca să obţină foloase necuvenite.

Poliţistul era implicat într-o anchetă privind mafia lemnului din zona Moldovei. Dosarul a fost mediatizat anul trecut în septembrie, ca fiind fără precedent. 146 de percheziţii au fost făcute în patru ocoale silvice şi peste 20 de firme. Una dintre acestea aparţine, se pare, unui om de afaceri din Suceava, care deţine un depozit de cherestea. Pe acesta ar fi intenţionat să-l scape de închisoare poliţistul în schimbul a 300.000 de euro.

„Banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că acesta ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus, precum și pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală", precizează procurorii DNA.

Citește și
perchezitii
Peste 150 de perchezitii domiciliare au fost efectuate astazi de politisti la mafia lemnului
Procurorii nu au putut calcula prejudiciul nici până acum

Prejudiciul total în acest dosar este atât de mare încât procurorii nu au reuşit nici acum să-l calculeze, deşi au trecut cinci luni de la descinderi. Poliţiştii au aplicat sancţiuni în valoare de 25.000 de euro şi au confiscat peste 100.000 de euro pe care suspecţii nu îi puteau justifica. În depozite au găsit şi sute de metri cubi de lemn, care nu figurau în acte.

Cazul a fost investigat şi de Inspectorul PRO, care a descoperit amploarea jafului din pădurile Sucevei, dar şi legături dubioase intre suspecţi şi cei puşi de pază.

Tiberiu Boșutar, activist de mediu: „Noi, cei din zonă, ştim foarte bine că poliţiştii stăteau de şase ca lemnul să ajungă de la barieră, până la depozit, ştim foarte bine că silvicultorii stăteau de şase în pădure ca lemnul din pădure să ajungă de la cioata, să treacă de barieră. Deci, nu doar că nu erau controlaţi. Furturile acestea erau încurajate, susţinute şi controlate de autorităţi."

Anchetatorii spun că banii câştigaţi ilegal în acest dosar ar fi fost spălaţi prin intermediul altor afaceri legale - câteva benzinării şi un restaurant. Până acum, niciun suspect nu a fost reţinut.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult