Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Poliția a modificat regulile după care şoferii sunt obligaţi să depăşească bicicletele și trotinetele

Your browser doesn't support HTML5 video.

Poliţia română a trasat noi reguli după care şoferii trebuie să depăşească în trafic bicicletele şi trotinetele.

Conducătorii auto sunt obligaţi să calce cu roțile marcajul dintre sensuri sau dintre benzi, ori să treacă de acest marcaj cu jumătate de maşină, dacă au viteză mai mare. Acolo unde linia de demarcare a sensurilor este continuă, şoferii sunt obligaţi să stea în spatele unei biciclete, până când depăşirea se poate face regulamentar.

În Bucureşti, cel puţin, vor fi mari probleme, pentru că cele mai multe străzi sunt pline de maşini pe ambele sensuri.

Legile care reglementează circulaţia rutieră recomandau până acum şoferilor să păstreze o distanţă de 1,5 metri de un vehicul pe două roţi în momentul în care îl depăşeau. O recomandare care nu se aplică, confirmă asociaţiile de biciclişti care au insistat să devină obligaţie.

Poliţiştii au fost de acord şi au schimbat regula de 1,5 metri.

Aşadar, dacă sunteţi în spatele unui biciclist, puteţi să-l depăşiţi doar dacă respectaţi următoarele:

►Pe drumurile unde viteza maximă este de până la 50 de kilometri pe oră, sunteţi obligaţi să treceţi cu roţile peste marcajul care desparte benzile sau sensurile atunci când depăşiţi un biciclist.

►În situaţia în care circulaţi cu peste 50 de kilometri pe oră, sunteţi obligaţi să depăşiţi marcajul longitudinal cu o jumătate de maşină.

►Acolo unde este posibil, bicicliştii trebuie să circule pe piste sau pe acostamentul drumului pentru a nu îngreuna circulaţia.

Radu Mititean, preşedintele Federaţiei Bicicliştilor din România: „Nu mai este o simplă recomandare, ci o obligație legală pentru toți șoferii ca atunci când depășesc o bicicletă sau o trotinetă electrică să păstreze o distanță de siguranță minimă, care însă nu a fost dată în metri. Trebuie să așteptăm până ne permite traficul să efectuăm manevra”.

Adică, dacă marcajul rutier este continuu, nu aveţi voie să-l încălcaţi şi să faceţi depăşirea. Trebuie să mergeţi în spatele bicicletei până aveţi cum să efectuaţi manevra respectând codul rutier.

În multe zone ale Capitalei, regulile ar fi imposibil de aplicat  

Doar ca şoferilor le va fi foarte greu să facă asta, mai ales în oraşele cu trafic intens. În Bucureşti, străzile sunt aglomerate, de multe ori prima bandă este ocupată de maşini parcate şi nu exista piste pentru biciclişti.

Când circulăm cu bicicleta pe o stradă obişnuită din Capitală, se formează imediat o coloană de maşini.

Vitalie Cojocari, reporter Știrile Pro TV: „Suntem pe o stradă unde se circulă cu 50 de km pe oră. Maşinile ar trebui să mă depăşească regulamentar, călcând marcajul de pe mijlocul drumului. Doar că nu o pot face corect, pentru că strada este aglomerată de maşinile parcate de-o parte şi de alta, iar marcajul lipseşte cu desăvârşire”.

Legea prevede şi sancţiuni pentru cei care nu respecta noile reglementări.

Amenzile pot fi de până la 725 de lei, dar se poate ajunge la suspendarea permisului pentru 30 de zile.

Dacă se produc accidente, amenda poate fi şi de 1.160 de lei sau se poate suspenda permisul pentru 60 de zile.

Noile reguli au fost publicate în Monitorul Oficial şi au intrat în vigoare.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult