Modifica setarile cookie
Toate categoriile

PMB: 970 de seniori s-au înscris pentru tabăra în Grecia. 250 de dosare - validate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un număr de 970 de seniori s-au înscris pentru tabăra în Grecia, până în prezent fiind validate 250 de dosare, potrivit unui comunicat al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

"250 de persoane au primit deja un loc în Tabăra tematică 'La pas prin tărâmul legendar al Greciei'. (...) Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti informează că, în cadrul proiectului Taberei Tematice Cultural Educative 'La pas prin tărâmul legendar al Greciei', s-au înscris deja 970 de seniori, până în prezent fiind validate 250 de dosare (din 970). Reamintim că în cadrul proiectului sunt disponibile 1.000 de locuri. Analiza dosarelor persoanelor înscrise până în prezent urmează a fi reluată luni, 6 august, începând cu ora 10.00, la Biroul provizoriu de Relaţii cu Publicul al Centrului pentru Seniori, în ordinea înscrierilor", relevă sursa citată.

Potrivit acesteia, tot începând de luni, 6 august, ora 10.00, la Biroul provizoriu de Relaţii cu Publicul al Centrului pentru Seniori vor fi reluate înscrierile în proiect, începând cu numărul 971, în limita locurilor disponibile.

PMB precizează că persoanele interesate se vor putea înscrie pe liste şi după numărul 1.000, însă ocuparea unui loc în tabără depinde de respectarea criteriilor de eligibilitate.

"Pentru a veni în sprijinul persoanelor care s-au prezentat pentru înscrieri, au fost preluate şi dosare cărora le-a lipsit adeverinţa medicală sau asigurarea de călătorie, acestea având obligaţia de a le depune ulterior, în termen de trei zile lucrătoare de la data depunerii dosarului, la sediul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti din Bdul. Basarabia nr. 37- 39, intrarea D-113, în intervalul orar 10.00 - 16.00", se mai arată în comunicat.

Citește și
pensionari coada
Cozi pentru vacanțele în Grecia oferite de Primăria Capitalei. Sute de pensionari, nemulțumiți

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB), organizează în perioada 24 august - 28 octombrie o tabără tematică gratuită pentru seniorii bucureşteni în Grecia, localitatea Paralia-Katerini, se arată în anunţul publicat pe site-ul CSMB.

Tabăra tematică cultural-educativă se va desfăşura pe parcursul a opt zile (7 nopţi). Participarea include: transport dus-întors cu autocarul; cazare în cameră cu două paturi, masa (mic dejun, prânz, cină), excursie turistică pentru vizitarea Muntelui Olimp cu ghid turistic; excursie turistică pentru vizitarea obiectivelor turistice din Meteora cu ghid turistic; petrecere culturală tematică "Seară Grecească"; petrecere culturală tematică "Seară Românească"; activităţi recreative (jocuri de societate - şah, table etc.).

Condiţiile cumulative de eligibilitate pentru participarea gratuită sunt: solicitantul să aibă domiciliul sau reşedinţa în Bucureşti cu cel puţin un an înaintea datei de depunere a dosarului de înscriere; vârsta minimă de cel puţin 50 de ani, împliniţi la data depunerii dosarului de înscriere; solicitantul să fie apt din punct de vedere medical pentru a participa la toate activităţile aferente taberei; venit brut mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1.900 lei), reprezentând venituri din pensie sau salarii.

În cazul în care un cuplu căsătorit solicită participarea la tabăra cultural-educativă, este suficient ca cel puţin unul dintre soţi să aibă un venit mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult