Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Planeta ajunge la o cifră istorică de locuitori: 8 miliarde. Specialiștii atrag atenția că resursele se împuținează

Your browser doesn't support HTML5 video.

Populaţia mondială depăşeşte, marţi, 8 miliarde de locuitori, potrivit estimării oficiale a Naţiunilor Unite, care vede în aceasta "o piatră de hotar importantă în dezvoltarea umană".

15 noiembrie 2022 - aceasta este ziua în care planeta noastră schimbă prefixul și vom ajunge să fim 8 miliarde de suflete.

Este „o oportunitate de a ne sărbători diversitatea", a declarat șeful ONU, cu precizarea că trebuie să fim atenți pentru că, în același timp, resursele planetei se împuținează.

Totodată, se accentuează și inegalitățile de pe glob. Dacă europenii și americanii îmbătrânesc, africanii și asiaticii, în special indienii, ajung la populații record.

200.000 de ani. De atât a fost nevoie pentru ca populația lumii să ajungă la un miliard de locuitori.

Citește și
Vaccin Covid
Vechea Cortină de Fier a determinat și ratele de vaccinare anti-COVID

În 1804 s-a născut pământeanul cu numărul 1 miliard. Revoluția industrială, dar și creșterea calității sistemului medical au făcut ca 80 de ani mai târziu, în 1927, populația globului să se dubleze. Și, de aici încolo, am fost tot mai mulți, într-un ritm susținut.

Practic, în doar 200 de ani am ajuns de la un miliard la șapte miliarde, iar acum ne pregătim de o nouă aniversare.

Estimările inițiale spuneau că vom ajunge la această cifră abia în 2025 și iată că am atins acest prag cu trei ani mai repede. 

Ultima „aniversare” a fost acum 11 ani, pe 31 octombrie 2011, atunci când s-a născut locuitorul cu numărul 7 miliarde, o fetiță din Filipine.

Pentru cifrele de acum, o mare parte din creștere a provenit din țările în curs de dezvoltare din Africa. Printre acestea se numără și Nigeria. Și în următoarele trei decenii, populația națiunii vest-africane este de așteptat să crească și mai mult: de la 216 milioane în acest an la 375 milioane, spune ONU. Asta va face din Nigeria a patra cea mai populată țară din lume, după India, China și Statele Unite.

Se estimează că populația lumii va ajunge la aproximativ 8,5 miliarde în 2030, 9,7 miliarde în 2050 și 10,4 miliarde în 2100.

Populația SUA este acum în jur de 333 de milioane, conform datelor Biroului de Recensământ al SUA. Rata de creștere a populației în 2021 a fost de doar 0,1%, cea mai scăzută in istoria țării. „În viitor, vom avea o creștere mai lentă – întrebarea este, cât de lent?” a spus William Frey, demograf la Brookings Institution.

„Adevărata provocare pentru SUA și multe alte țări dezvoltate este imigrația”, a punctat el, conform AFP.

Speranța de viață

Un factor important al acestei creșteri este și speranța de viață tot mai mare. În 1.800, un om trăia în medie doar 30 de ani. 100 de ani mai târziu, logevitatea la nivel mondial a ajuns la 72,3 ani, iar pentru 2050, demografii estimează că va crește cu încă 5.

Adrian Dan, sociolog, Universitatea din București: „Coincide până la urmă cu producția masivă de bunuri generată de revoluția industrială, dar și cu apariția tipalului, educarea populației, educația de masă, sporirea avansului tehnicilor medicale, îmbunătățirea condițiilor de trai. Toți acești factori au dus la creșterea speranței de viață. Favorabil pentru producția de bunuri care va creste și economia, dar vom avea mai puține resurse”.

Potrivit cercetătorilor, în prezent, populația lumii crește în cel mai lent ritm din 1950 încoace. Însă, în timp ce în statele dezvoltate sunt tot mai puține nașteri, mai mult de jumătate din creșterea demografică așteptată în următoarele decenii va fi concentrată în opt țări, toate din Africa.

De altfel, anul viitor ONU estimează că India va depăși China, deși are o suprafață de trei ori mai mică, și va ajunge să fie cea mai populată țară din lume, cu peste 1 miliard 350 de milioane de locuitori.

Prof. Vladimir Alexandrescu, consilierul președintelui Institutului Național de Statistică: „Sunt singurele două zone din lume unde indicele de fertilitate, care ne spune câți copii naște o femeie în perioada fertilă, depășește 2,1. În Africa, acest indice este la 4,24. Asta înseamnă că nici Europa, nici America de Nord, din propriile surse demografice nu-și pot păstra actualul nivel de populație. Ele pot supraviețui demografic doar prin migrație”.

România este într-o continuă scădere a populației tinere

Inclusiv România este într-o continuă scădere a populației tinere, accentuată pe de-o parte de scăderea natalității, dar și a migrației.

Anul trecut am înregistrat cele mai puține nașteri din ultimul secol, în schimb românii care locuiesc în alte țări au adus pe lume tot mai mulți copii. 

Care sunt principalele religii ale lumii

Religiile lumii reprezintă un subiect extins, demn de o viață de studiu. Există peste 10.000 de religii distincte în întreaga lume, dar unele sunt mult mai practicate față de altele. Conform datelor oficiale communicate de Forumul Pew Research Center on Religion and Public Life (Pew Research), mai mult de opt din zece oameni, sau aproximativ 85% din populația lumii, se identifică cu un grup religios. Aproximativ 95% dintre acești oameni aderă la una dintre urmăoarele religii: avraamice (iudaismul, creștinismul și islamul) indiene (hinduismul, jainismul, budismul și sikhismul), la religiile din Asia de Est (taoismul , Confucianismul , Budismul Mahayana și Shinto) sau la diverse populare sau grupuri de cult.

Pe lângă numeroasele credințe deja menționate, sute de milioane de oameni din întreaga lume (aproximativ 6% din populația globală) practică religii populare sau tradiționale, inclusiv religiile indigene din America de Sud, religiile tradiționale africane, religiile populare chineze sau religiile native american. De asemenea, mai puțin de 1% din populația globală aderă la grupuri religioase alternative precum Baha'i, Tenrikyo, Wicca sau zoroastrismul.

Dintre marile religii ale lumii, creștinismul este cea mai mare, cu peste două miliarde de adepți. Creștinismul se bazează pe viața și învățăturile lui Isus Hristos și are aproximativ 2.000 de ani. Cele mai mari grupuri ale sale sunt Biserica Romano-Catolică, Bisericile Ortodoxe Răsăritene și Bisericile Protestante. Bisericele catolice au 1,3 miliarde de credincioși, iar numărul total al ortodocșilor este estimat la aproximativ 300 de milioane de membri.

A doua religie cea mai practicată este islamul, cu aproximativ 1,8 miliarde de adepți în întreaga lume. Religia își are începuturile în Mecca (un oraș din Arabia Saudită actuală) în secolul al VII-lea e.n. și a fost răspândit de profetul Mahomed (570–632 d.Hr.), despre care adepții islamului cred că este cel mai mare profet al lui Dumnezeu. Islamul afirmă că învățăturile lui Dumnezeu, care este cunoscut sub numele de Allah, au fost scrise într-o carte sfântă cunoscută sub numele de Coran.

Hinduismul, cu aproximativ 1,1 miliarde de adepți, este a treia religie ca mărime din lume, conform datelor oficiale. 

A patra religie cea mai practicată este budismul, cu aproximativ 500 de milioane de adepți în întreaga lume și peste 250 de milioane numai în China.

Urmează: -Shinto, 104 04 milioane de adepți; -Sikhism, 25 de milioane de adepți; -Iudaism,14 milioane de adepți; -Daoism, 12 milioane de adepți; -Șamanismul coreean, 10 milione de adepți; -Cao Dai, 4,4 milioane de adepți;  

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult