Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Doi pietoni au fost loviți în plin de un șofer de 76 de ani. Unul dintre ei a murit

Your browser doesn't support HTML5 video.

Scene teribile s-au derulat luni seară pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei. Un bărbat a murit și altul a ajuns în stare gravă la spital după ce au fost loviți de o mașină pe trecerea pentru pietoni.

Accidentul a avut loc după lăsarea întunericului pe Şoseaua Chitilei din Bucureşti. Potrivit primelor date, cei doi bărbaţi se aflau pe trecerea pentru pietoni în momentul în care au fost spulberaţi de maşină. Şoferul le-ar fi declarat poliţiştilor că i-a văzut prea târziu şi nu i-a putut evita. Imaginile surprinse de un trecător la scurt timp după impact sunt cutremurătoare.

Andra Arsintescu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere: "Brigada Rutieră a fost sesizată cu privire la producerea unui accident în care au fost implicați un autovehicul și 2 pietoni. Din primele date, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 76 de ani a accidentat 2 bărbați în vârstă de aproximativ 50 ani.”

Unul dintre pietoni a suferit răni care i-au adus moartea. Celălalt bărbat, în stare gravă, a fost transportat la Spitalul Universitar.

Persoanele care locuiesc în zonă se plâng că pe această trecere de pietoni au loc des astfel de accidente și asta pentru că aceasta nu este semaforizată, iar mai mult decât atât. indicatorul este căzut de mai bine de 2 săptămâni şi nimeni nu l-a ridicat până acum.

Citește și
racheta explozie china
O rachetă a explodat în apropierea unei școli din China. Imagini teribile de la fața locului

Conducătorul auto a fost supus probei cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero. Pe numele bărbatului a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

În zonă, traficul rutier a fost restricţionat mai bine de două ore.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult