Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peștera Polovragi este vestită pentru energiile ei pozitive. În zonă a fost aflux maxim de turiști

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vă invităm acum în județul Gorj, într-un loc unic în Europa.

Este vorba despre Cheile Oltețului - cel mai îngust canion de pe bătrânul continent, care ascunde și Peștera Polovragi, despre care se spune că i-a fost casă lui Zamolxe - zeul suprem al dacilor.

Zona a atras în această vară parcă mai mulți turiști ca niciodată. Și nu e de mirare, pentru că, în condiții de pandemie, nu puțini au fost românii care au renunțat la concedii peste hotare și au ales să descopere țara.

Cheile Oltețului, aflate la 50 de kilometri depărtare de Târgu Jiu, au o lungime de nici doi kilometri. Iar drumul, străjuit de stânci care, pe alocuri, îţi dau impresia că se unesc, îi cucereşte pe cei care pornesc la pas pe traseu.

Turistă: „E o zonă foarte frumoasă şi peşterile sunt foarte atractive. Cheile Oltețului. am mers puţin pe ele, nu le-am făcut în întregime, dar merită văzute".

Citește și
Tractor
Zeci de tractoare, strânse în comuna Polovragi pentru Inspecția Tehnică Periodică

Turist: „Interesul e mare, în special pentru cei cu motociclete, pentru că ei vin pentru Transalpina, dar mai mult decât Transalpina sunt mânăstirile şi peşterile din zonă, despre care oamenii nu ştiu".

Acolo se ascunde şi Peştera Polovragi, deasupra căreia se află o cetate dacică.

Ghidul peșterii: „Observăm că se deschid foarte multe galerii şi vedem acum una care coboară destul de jos, dar majoritatea fac legătura cu etajele superioare. Noi suntem la nivelul 3 de peşteri, sub noi e nivelul 4, activă."

Turiştii spun că locul în jurul căruia s-au țesut multe legende le dă o energie aparte.

Ion Patroescu, ghid: „Fiecare sală, punct, are o energie aparte, ca să zicem aşa, pentru că peştera e vestită inclusiv despre energiile pozitive despre care se vorbeşte".

Sabin Cornoiu – şef Salvamont România: „Avem Oborul Jidovilor, Jidovii erau acei uriaşi de care se vorbea acum câteva mii de ani că existau. Ce putem vedea acolo putem să asemuim că era acest obor al Jidovilor."

Proprietarii de pensiuni sunt încântaţi că tot mai mulţi curioşi sunt atraşi de aceste comori.

Gruescu Damian, administrator pensiune: „Foarte multă lume caută Polovragi pentru aerul curat, pentru liniştea de aici."

Miron Păpurică, administrator pensiune: „A fost un an foarte bun şi să sperăm că va fi în continuare acelaşi trend. A fost perioada iulie-august, unde s-a mers foarte foarte plin şi capacitatea maximă la toate pensiunile din zonă."

Oamenii locului spun că pentru a descoperi frumuseţile din zonă şi pentru a vă bucura în tihnă de ele aveţi nevoie de cel puţin trei zile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult