Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 50.000 de oameni au fost la moaștele Sfintei Parascheva. Pelerinajul se va termina vineri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu o zi înainte de hram, din ce în ce mai mulți credincioși vin să se închine la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva. Numărul celor ajunși la racla sfântă a depășit, miercuri, 50.000.

Pe bulevardul pietonal din centrul orașului se fac pregătiri intense pentru slujba care va avea loc joi, la cel mai mare pelerinaj ortodox din țară. În acelaşi timp, în plină pandemie, cu sute de morţi în ultimele zile, zeci de mii de persoane infectate şi fără nici un pat liber la ATI, autorităţile încearcă să menţină măsurile de protecţie.

Pe la raclă trec și câte 700 de pelerini pe oră, iar mulți dintre ei au venit cu bagajele, pregătiți să rămână peste noapte în Iași, pentru a veni și mâine la liturghie.

Femeie: „Mâine o să vin la slujbă. Doar eu, familia este acasă.”

Femeie: „O să stăm până mâine, de ziua ei. Dumnezeu ne apără şi mai păstrăm distanța şi noi.”

Citește și
parascheva beta
Pelerinajul Sfintei Parascheva, la Iași, este în plină desfășurare. Peste 30.000 de credincioși s-au închinat până acum

O bătrână s-a pus la rândul pelerinilor fără să să se gândească la un eventual pericol, din cauză că nu este vaccinata, că mulţi dintre cei din jur.

Reporter: „Cum v-aţi protejat?” Femeie: „Eee, eu sunt foarte bine. Și cu test, vaccin să o facă ei!”

S-a înaintat rapid pe culoare, iar oamenii au stat la rând maxim o oră. O parte din ei au venit pregătiți cu haine groase și mâncare, crezând că vor sta mult la coadă.

Femeie: „A fost bine, nici nu mă aşteptam să stăm atât de puţin. Am venit pregătită dacă e frig. În ceilalți ani am stat câte 10, 8 ore. Am luat haine groase mâncare ape."

ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei: „E firesc să fie mai puţini. Mulţi au venit în luna septembrie, alţii probabil vor veni la sfârşitul lunii octombrie, altora le e teamă de călătorie şi rămân acasă."

Mâine va fi oficiată Sfânta Liturghie, pe bulevardul pietonal amplasat pe bulevardul pietonal din fața Mitropoliei. Credincioşii care vor veni dimineață la slujbă vor sta pe scaune distanţate unele de celelalte sau vor urmări slujba din picioare, pe ecranele amplasate pe stradă. Nu există alte restricţii.

Constantin Sturzu, purtător de cuvânt MMB: "Cine vine primul ocupă locul şi apoi în funcţie de capacitate mai pot intra şi alţii sau nu. În momentul în care s-a umplut un spaţiu, el se închide şi apoi se poate intra în următorul spaţiu până când toată zona aceasta se umple. Dacă se împle şi zona aceasta ei vor putea sta dincolo, la distanţă foarte mare de zona aceasta şi vor sta la ecranele acestea amplasate."

Pelerinajul de la Iași este cel mai mare eveniment religios din țara noastră. Oficial se va termina vineri, pe 15 octombrie, când sfintele moaște vor fi aduse înapoi în interiorul bisericii.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult