Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Peste 30.000 de oameni, așteptați la festivalul de muzică Afterhills din Iași

Your browser doesn't support HTML5 video.

Joi după-amiază începe la periferia Iasi-ului cel mai mare festival de muzică din Nord-Estul României, "Afterhills".

Sute de muncitori au lucrat zi-lumină să ridice scenele şi să amenajeze locurile de distracţie. Peste 150 de artişti sunt aşteptaţi să urce pe scene, timp de patru zile. Printre ei, trupa Hurts, Tom Odell, Paul Van Dyk şi Zdob şi Zdub.

Până acum organizatorii au vândut peste 30 de mii de abonamente, iar mulţi vor cumpăra bilete şi de la intrare.

Festivalul de muzică AfterHills, aflat la cea de-a doua ediţie, va anima până pe 3 iunie, un câmp de la marginea Iașului, la ieşirea către Bacău.

De câteva zile organizatorii lucrează de zor, pentru a se asigura că totul iese la superlativ.

Citește și
untold 2018
UNTOLD 2018. Tinerii se pot alătura organizatorilor devenind voluntari

"Avem peste 150 de artişti, 10 scene, 4 zile de festival, una în plus faţă de anul trecut. Suprafaţa este mai mare, la fel şi campingul, foarte multe instalaţii de entertainment. Noi aşteptam 35-40 de mii de oameni pe zi, dar suntem pregătiţi şi pentru mai mult", a transmis Ovidiu Biber, co-fondator AfterHills.

Scena are o înălţime de 16 m, cât un bloc cu patru etaje şi o lăţime de 19 m.

"Avem şi un record mondial, cel mai mare dream catcher. Avem cel mai bun sistem de sonorizare care există în lume, K1, se va auzi f bine. O să avem un joc de lumini senzaţional", a transmis Bogdan Stangu, director tehnic AfterHills.

Ieşenii pot veni la concert cu autobuzele, care pe durata festivalului vor avea program prelungit.

Pe cele 10 scene se vor auzi diverse stiluri de muzică: de la tehno, drum&bass, până la hip-hop şi raggae.

Organizatorii au pregătit şi o zonă pentru pentru cei cu pretenţii.

"Avem o zonă de canapele care este jos, zona de mese, zona de bar şi infrastructură pentru a servi mâncare de calitate. Sunt două baruri, vizibilitate excelentă. Te simţi ca la restaurant şi club, în cadrul festivalului", explică Fady Zaidan, manager zona VIP.

Biletele se pot cumpăra de pe site sau direct de la intrare. Pentru o singură zi, biletul costă 87 de lei. Şi abonamentul de la 400 de lei în sus.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult