Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Percheziţii la persoane bănuite de proxenetism. Acționau prin metoda „loverboy”

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti au efectuat, luni dimineaţa, trei percheziţii în localitatea Bărcăneşti la persoane bănuite de proxenetism prin metoda „loverboy”.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, au fost emise trei mandate de aducere.

„Din cercetări a rezultat faptul că, începând cu luna mai a anului 2019 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi comis acte de proxenetism, atât pe teritoriul României, cât şi în afara ţării, prin metoda 'loverboy'.

Aceştia ar fi avut, iniţial, relaţii de prietenie/concubinaj cu femei, pe care, ulterior, le-ar fi determinat să se prostitueze. De la locaţiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri şi obiecte ce par a proveni din activitatea infracţională, precum: telefoane mobile, sume de bani, înscrisuri”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

O persoană a fost adusă la sediul Poliţiei pentru audieri.

Citește și
Tânără forțară să se prostitueze pentru un bărbat din Buzău. Proxenetul, prins în flagrant
Tânără forțată să se prostitueze pentru un bărbat din Buzău. Proxenetul, prins în flagrant

Percheziţiile s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult