Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Percheziţii în Bucureşti şi alte 7 localităţi. Directorul unei şcoli din Titu, suspectat că a falsificat foi matricole

Au avut loc douăzeci de percheziţii, în Bucureşti şi alte şapte localităţi, într-un dosar în care directorul unei şcoli din Titu este suspectat că a falsificat foi matricole.

Potrivit Poliţiei Române, marţi dimineaţa, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa fac 20 de percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în localităţile Titu, Poiana, Sălcioara, Corbii Mari, Petreşti, Cobia şi Ciocăneşti şi vor pune în aplicare mai multe mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediile unităţii de poliţie, pentru audieri.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual şi uz de fals.

„Din cercetările efectuate până în prezent, a reieşit faptul că directorul unei unităţi de învăţământ din oraşul Titu, în perioada 2012-2021, ar fi falsificat, ar fi ajutat la falsificarea şi ar fi folosit 24 de foi matricole aparţinând unor persoane din judeţele Dâmboviţa, Argeş şi municipiului Bucureşti, atestând în mod nereal că ar fi urmat cursurile unor unităţi de învăţământ. Totodată, în baza acestor documente, ar fi depus cereri pentru aceste persoane în vederea continuării studiilor la o altă unitate de învăţământ", arată sursa citată.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi tragerea la răspundere penală a celor bănuiţi.

Citește și
crfoss ziare valcov
Tribunalul Bucureşti anulează diploma de doctor a lui Darius Vâlcov

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult