Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pensionar înjunghiat de soție, după o ceartă monstru, în Iași. Ea spune că a atacat-o cu ranga

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un pensionar din județul Iași și-a găsit sfârșitul în propria casă, după ce a fost înjunghiat mortal de soție. Înainte de crimă, cei doi s-ar fi certat și s-ar fi lovit reciproc.

Bărbatul ar fi luat o rangă și ar fi atacat-o pe femeie, care ar fi încercat, susține ea, să se apere cu un cuțit. Omul a fost găsit fără suflare, azi-noapte, de unul dintre fii. Acesta a chemat imediat Poliția.

Ieri, cei doi soți au mers la un praznic. Apoi, s-au cinstit împreună, pentru că femeia își serba onomastica, de Sfânta Maria. În toiul nopții, din locuința cuplului au început să se audă țipete. Iar în jurul orei 3, criminaliștii erau deja la poarta casei, împreună cu un echipaj medical.

Lucica Andrieș, cumnata victimei: „Când am ajuns la ei, la poartă, el era întins cu faţa în sus. Eu am întrebat-o pe ea, Maria, dar unde v-aţi bătut? Şi ea a zis că în casă, că el a vrut să îmi dea cu ranga în cap. Şi o întreb, dar în casă l-ai înjunghiat? Şi a zis că da. A zis că Vasile e afară din cauză că a ieşit el afară şi a mers pe picioare.”

Rudele și vecinii din sat spun că cei doi soți, ambii pensionari, se certau des.

Citește și
iesean sotie videochat
Bărbatul care şi-a omorât soţia pentru că obţinea prea puţini bani din videochat a fost adus în România

Constantin Andrieș, fratele victimei: „El ieşise la pensie acum, ieşise anticipat, şi s-a întâmplat ceasul rău. S-au mai certat.”

Vecină: „Dimineaţa, când se ducea lumea la cireadă, din om în om s-a auzit, că ziceau că e mort. Ferească Dumnezeu şi Maica Domnului”.

Bărbatul de 63 de ani a fost pus la pământ cu o singură lovitură, spun procurorii.

Luiza Iuriciuc, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași: „Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie, în urma unui conflict spontan, a fost înjunghiat de către soţia sa”.

Femeia de 63 de ani a fost audiată și, cel mai probabil, urmează să ajungă în arest preventiv. Riscă cel puțin șapte ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult