Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pasagerii unui zbor TAROM au plecat spre Roma cu o întârziere de 5 ore

Cursa Tarom Otopeni-Roma a decolat, miercuri, cu o întârziere de aproape cinci ore, după ce s-a decis înlocuirea aeronavei, ca urmare a efecturării unor verificări tehnice suplimentare.

„Cursa RO 403 Otopeni Roma a decolat la ora 15:33 cu o întârziere de 4 ore şi 55 minute. În urma unor verificări tehnice suplimentare s-a luat decizia schimbării aeronavei, fapt care a cauzat întârzierea”, au anunțat reprezentanții TAROM, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, „pasagerii au fost anunțați de întârziere”.

„Zborul decurge în condiţii de deplină siguranţă şi securitate pentru pasageri şi echipaj. Subliniem faptul că pasagerii noştri au fost anunţaţi de întârziere, încă de la îndeplinirea formalităţilor de check-in. Mai mult decât atât, reprezentanţii TAROM au protejat pasagerii la sol şi le-au oferit asistenţă, constând în două mese, apă, sucuri si desert. Ne cerem scuze, inclusiv pe această cale, tuturor pasagerilor care au avut de suferit din cauza întârzierii neplanificate la zborurile TAROM de astăzi (miercuri, n.r.)", a mai precizat sursa citată.

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
tarom
Incident deasupra Germaniei. Un avion Tarom a fost interceptat de două Eurofighter

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult