Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Parcarea Aeroportului din Iași a fost închisă. Cea mai apropiată este la doi kilometri

Your browser doesn't support HTML5 video.

Încep lucrările la noua parcare a Aeroportului din Iași, așadar călătorii nu vor mai putea ajunge cu mașina personală până la aerogară. Accesul va fi permis doar pentru autobuze și taxiuri.

Lucrările fac parte dintr-un amplu proces de modernizare, care includ și un terminal nou.

Cei care aleg să vină cu mașina personală până la Aeroportul din Iași, vor putea parca cel mai aproape la doi kilometri distanță de aerogară, în zona lacului Ciric, unde a fost amenajată o parcare.

Romeo Vatră, directorul Aeroportului din Iași: „De acolo se va asigura din 15 în 15 minute, transfer către Aeroportul Iași, și de asemenea vor avea acces în fața terminalelor serviciile de transport alternativ, taxi sau ridesharing."

Lucrările fac parte dintr-un amplu proces de modernizare. La final, pe lângă noua parcare, vor exista și un terminal nou și un parc fotovoltaic. Construcția a început în vara trecută și ar trebui să fie gata la sfârșitul acestul an.

Citește și
medic iasi
Un medic din Iași a murit în timp ce era de gardă. A suferit un infarct

Călător: „Este aglomerație enormă, luând în considerare că aeroportul din Chișinău nu funcţionează, a rămas doar Iașul.”

„Este foarte bine că intră în modernizare. Sperăm să se termine cât mai repede” (...)

„Suntem bucuroși că aeroportul nostru se mărește” spun alți călători.

Romeo Vatră, directorul Aeroportului din Iași: „Am ajuns la 30 % din totalul lucrărilor. Noul terminal va avea 31.000 de metri pătrați, va fi organizat pe trei niveluri și în terminal vor fi șapte porți de îmbarcare, trei porți pe sosiri, şi 20 de check-in-uri, față de opt cât sunt acum, plus 14 birouri de self-check-in."

Autoritățile au investit în proiect aproximativ 90 de milioane de euro, mai mult de jumătate fiind fonduri europene.  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult