Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Papa Francisc: „Dezinformarea este primul păcat al jurnalismului”. Care sunt restul de trei

Dezinformarea este primul păcat al jurnalismului, spune Papa Francisc, care a denunţat sâmbătă „dezinformarea" şi ştirile false, care, în încercarea de a influenţa opinia publică, reprezintă "primul păcat al jurnalismului", relatează AFP.

„Dezinformarea este primul dintre păcatele, greşelile - să spunem aşa - ale jurnalismului", a declarat el în timpul unei audienţe la Vatican, pentru înmânarea unui premiu jurnalistic în prezenţa jurnaliştilor italieni, vorbind despre încercările de influențare a opiniei publice.

„Dezinformarea este unul dintre păcatele jurnalismului. Ele sunt în număr de patru: dezinformarea, atunci când un jurnalist nu informează sau informează prost; calomnia (uneori folosită); defăimarea, care este diferită de calomnie, dar distruge; iar al patrulea (...), dragostea pentru scandal", a declarat Papa, citat într-un comunicat al Vaticanului, potrivit Agerpres.

„De exemplu, manipulările celor care răspândesc ştiri false din interes pentru a influenţa opinia publică mă îngrijorează", a explicat el, făcând apel la „o explozie de responsabilitate" în „situaţia dramatică prin care trece Europa, prin continuarea războiului din Ucraina".

„Speranţa mea este să dăm spaţiu vocilor păcii, celor care se angajează să pună capăt acestui conflict, precum şi atâtor altora", a insistat el.

Citește și
papa francisc
Papa Francisc, avertisment legat de pericolele inteligenţei artificiale. Suveranul nu ştie cum să folosească un computer

Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, urmează să viziteze Mongolia săptămâna viitoare, și a acordat de la alegerea sa numeroase interviuri, fiind mult mai deschis şi mai confortabil în acest exerciţiu decât predecesorul său, Benedict al XVI-lea.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult