Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Palatul Regal din Mamaia va redeveni obiectiv turistic. N-a mai rămas nimic din strălucirea de altădată

Your browser doesn't support HTML5 video.

Palatul Regal din Mamaia - monument istoric, ridicat cu aproape un secol în urmă de suveranii României, își va recăpăta strălucirea și va deveni obiectiv turistic, promit autorități.

Este nevoie de o investiție de două milioane de euro, dar și de noi eforturi pentru preluarea terenului. Asta după cei patru ani de procese pentru recuperarea clădirii, privatizate ilegal în 2003.

Palatul Regal din Mamaia, o clădire-simbol a stațiunii de la malul mării, a revenit în patrimoniul statului în luna martie, când magistraţii de la Curtea Supremă au decis că a fost privatizată ilegal în anul 2003.

Daniel Cadariu, ministrul Turismului: „Nu îmi place cum arată, arată trist, în cel mai bun caz. Cred că e vorba de aproximativ două milioane de euro pentru restaurare. Eu sper să intre în circuitul public, da? Fie ca obiectiv cultural, fie ca obiectiv turistic.”

Insă doar palatul este sub tutela autorităților, nu și terenul. Cosmin Masaca – consilier Mamaia SA: „Înalta Curte a dat o sentință prin care a declarat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, dintre Mamaia SA și societatea din mediul privat, asupra construcției clădirii, atât. Mamaia SA nu a avut niciodată proprietate asupra terenului. Scopul nostru este ori să intre în patrimoniul societății noastre, a ministerului de resort, sperăm și în implicarea Ministerului Culturii.” Reședința regală din Mamaia a fost inaugurată în 1927. Avea 35 de camere, încălzite cu centrală termică, şi era destinată Regelui Ferdinand, Reginei Maria și principilor. După moartea monarhului, în vara aceluiași an, palatul a fost donat Regelui Mihai și principesei mamă Elena. Din splendoarea de odinioară a rămas acum o umbră.

Citește și
litoral Romania
„Litoralul pentru toți” începe pe 22 mai 2022. 34 de lei pentru o noapte de cazare la Eforie Nord

Palatul Regal se află în centrul stațiunii Mamaia. Pe vremuri era bijuteria litoralului românesc, însă acum este într-o stare avansată de degradare. Lipsesc bucăți din acoperiș, geamurile sunt sparte, iar curtea este plină de gunoaie și buruieni.

Nicolae Bucovală – președintele Asociației Patronale Mamaia: „Era palat în adevăratul sens al cuvântului. Pe vremea studenției mele practic nu aveai acces în acest club, era un club privat numai pentru nemții, din RDG. Jos era o discotecă renumită, la etaj era un restaurant destul de select și câteva camere pe care le închiriau.” Până atunci, e nevoie de investiții serioase. Autorităţile nu au deocamdată un termen clar pentru renovarea Palatului Regal din Mamaia. Între timp, Castelul Balcic din Bulgaria, construit tot de Regina Maria, atrage numeroşi vizitatori, mai ales români.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult