Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pădurar de 37 ani, tatăl a trei copii, găsit mort într-o râpă. De ce plecase de acasă

Your browser doesn't support HTML5 video.

Caz cutremurător în Maramureș, unde un pădurar a fost împușcat mortal, miercuri seară, cel mai probabil de hoții de lemne.

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a fost găsit fără viață într-o râpă dintr-o zonă muntoasă între localitățile Rogoz și Băiuț. Se pare că padurarul a fost sunat de un localnic, care l-a atenționat că în zonă sunt mai multe persoane care vor să fure lemne din pădure.

Ar fi pornit singur pe urmele lor, însă după câteva ore a fost găsit împușcat cu o armă de vânătoare, spun procurorii.

Directorul general Romsilva a postat pe rețelele sociale un mesaj prin care condamnă aceasta crima și transmite condoleanțe familiei.

"Din păcate aveam o seară tristă ! La Romsilva - Directia Silvică Maramureș, Ocolul silvic Strambu Băiuț in aceasta seara hotii de lemne l-au omorât cu violență pe pădurarul Pop Liviu. Violența a fost extrema, astfel ca nu o pot descrie ! Sunt in judetul Maramureș, pe drumul spre pârâul unde l-au omorât pe acest padurar care avea doar 30 de ani ! Riscurile la care sunt supuși silvicultorii au mare legătură cu violența semănată in societatea românească ! Noi facem lucruri bune: plantăm, creștem și îngrijim pădurea, care este cel mai mare dar hărăzit omului de Dumnezeu ! ⁉️???? Ce au cu noi ? Dumnezeul să-l ierte și să-l odihnească in ceruri !", a scris directorul Gheorghe Mihăilescu, pe pagina de Facebook.

Oamenii legii încearcă acum să facă lumină în acest caz și au deschis un dosar penal pentru omor. Bărbatul era căsătorit și avea 3 copii.

Este al treilea caz într-o lună

 

Acesta este cel de-al treilea caz în decurs de o lună în care un pădurar este agresat sau ucis.

În 13 septembrie, un pădurar de la Ocolul Silvic Paşcani a fost găsit mort în pădure, existând suspiciuni că a fost victima unei agresiuni.

„Un angajat al Ocolului Silvic Paşcani din cadrul Direcţiei Silvice Iaşi a fost găsit decedat în această dimineaţă într-o pădure de pe raza Districtului V Hărmăneşti, în prezent organele de cercetare penală efectuând cercetări la faţa locului. Pădurarul Răducu G., titularul de canton silvic, a fost descoperit decedat la ora 8:15, prezentând contuzii în zona capului şi a membrelor, în apropiere fiind identificaţi patru arbori cu început de tăiere şi un altul tăiat şi abandonat, existând suspiciuni că a fost victima unei agresiuni”, anunţa Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.

În 17 septembrie, Romsilva anunţa că un angajat al Romsilva din judeţul Neamţ a fost agresat de mai multe persoane, în timpul unei acţiuni de observare a faunei şi de verificare a punctelor de monitorizare.

Bărbatului i-a fost furată arma de serviciu, o carabină, cu care unul dintre agresori l-a ameninţat cu moartea, dar a reuşit să fugă şi să sune la 112.

"Unul dintre agresori a îndreptat arma spre angajatul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, ameninţându-l cu moartea. Mihai B. a fost urmărit de grupul de agresori, dar a reuşit să se refugieze în pădurea alăturată şi a apelat numărul de urgenţă 112, când a intrat în aria de acoperire a reţelei de telefonie mobilă", relata Romsilva.

În 24 septembrie, Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva organizat o acţiune de protest prin care solicită elaborarea de legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic.

“Se solicită Parlamentului şi Guvernului României să elaboreze legi pentru întărirea autorităţii personalului silvic, având în vedere creşterea presiunii asupra pădurii şi intensificarea cazurilor de agresiune de o violenţă fără precedent asupra personalului silvic”, spuneau sindicaliştii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult