Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pacienții din spitale sunt nevoiți, uneori, să suporte chiar și 30 de grade în camere, din cauza lipsei aerului condiționat

Your browser doesn't support HTML5 video.

România abia mai respiră. Iulie ne arată în aceste zile, de ce i se spune şi luna lui cuptor. În multe zone din țară au fost 36 chiar 39 de grade la umbră, iar ziua de mâine se anunță la fel de călduroasă.

 

Discomfortul termic este uriaş, mai ales pentru cei internaţi în spitalele fără aer condiționat. În saloane sunt 30 de grade indiferent dacă este zi sau noapte.

 

La ora 15 zona de sud, Banatul și Moldova frigeau.

Cei care stau în București, Ilfov, Ialomiţa, Timiș ori Caraș Severin au resimţit 39 de grade Celsius.

Doar la Serviciul de Ambulanță București-Ifov s-au înregistrat aproape 1800 de apeluri în ultimele 24 de ore. Numărul celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale chiar pe stradă a crescut cu 15 procente.

 

 

Zilele toride sunt un calvar și pentru pacienții internați în spitalele în care nu există aer condiționat. Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta a fost construit în urmă cu mai bine de 100 de ani. Aici, doar secţiile de terapie intensivă și unitatea de primiri urgențe au aer condiționat. În rest, bolnavii suferă din cauza căldurii.

Pacient: ”Ziua cald, noaptea cald, ne descurcăm cum putem''.

Pacientă: ''Greu ne descurcăm. Lăsăm ușa deschisă ca să ne răcărim”.

În încercarea de a schimba puțin aerul, oamenii țin dechise toate geamurile și ușile.

În acestă secție sunt 19 saloane în care zilnic sunt internați zeci de pacienți. Niciunul dintre saloane nu are aer condițonat. Sunt montate 2 aparate pe hol, dar cu greu reușesc să răcească aerul.

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta: ''Extrem de greu de suportat, avem puține aparate de aer condiționat și sunt în spațiile comune. În saloane este foarte cald. Este extrem de greu să-i ținem internați. Aparatele de aer condiționat nu pot fi montate din condiții de siguranță, intalația electrică nu a fost schimbată, suntem într-un proiect''.

Situația este asemănătoare în Institutul Matei Balș, unde un singur pavilion are sistem de ventilație - cel de pediatrie, care a fost renovat în urmă cu câțiva ani. Pentru a mai domoli temperaturile în celelalte saloane, au fost montate jaluzele.

Cătălin Apostolescu, managerul Institutului Matei Balș: ''În unele secții pacienții suferă de căldură. Vorbim de un spital vechi cu clădiri care au între 70 și 140 de ani. Structura nu ne a permis încălzirea se face iarna prin calorifere clasice, iar vara răcirea se face prin deschiderea geamurilor. Bilanțul energetic al clădirii nu permite supraîncărcarea cu aparatură electrică, indiferent că e cumpărată de noi sau adusă de pacienți''.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult