Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pacienții cu Covid-19, dar asimptomatici, ar putea fi lăsaţi să plece acasă. Explicația lui Tătaru

Ministrul Sănătăţii spune că în prezent toţi pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 sunt internaţi şi că ar urma să se ia în calcul măsuri precum testarea celor asimptomatici şi lăsarea lor să plece acasă.

Tătaru spune că ar urma să se ia în calcul varianta ca pacienţii infectaţi cu coronavirus, dar asimptomatici să fie lăsaţi să plece acasă, dacă îşi asumă că vor sta izolaţi

"Se internează cei care sunt infectaţi, este o muncă titanică”, a afirmat ministrul Sănătăţii, marţi seară, precizând că inclusiv cei asimptomatici, dar diagnosticaţi cu COVID-19 trebuie internaţi.

Nelu Tătaru a spus că a primit informaţii conform cărora ar fi fost cazuri de pacienţi asimptomatici care au fost lăsaţi să plece acasă. "Şi noi avem aceste informaţii şi le verificăm, dar gândiţi-vă că nu putem face măsuri de relaxare masive neştiind care sunt purtătorii asimptomatici, nedetectaţi de noi, să mai externăm şi cu bună ştiinţă pe cei care deja sunt infectaţi”, a explicat ministrul, potrivit News.ro. Nelu Tătaru a adăugat că se ia în calcul varianta ca pacienţii asimptomatici să fie lăsaţi acasă, dar să îşi asume că stau 14 zile fără contact cu familii, pentru a nu-i infecta pe ceilalţi. "Gândim în acest moment la nivelul INSP-ului, Comisiei ştiinţifice din Ministerul Sănătăţii, ca la opt zile să putem testa pe cei care sunt asimptomatici, să le dăm drumul acasă, care au un test negativ, sau până la 14 zile, cu siguranţă şi asumarea lor că vor sta 14 zile acasă, inclusiv cei care nu au testul negativ, dar asumarea este a lor, să nu stea cu familiile, să nu-şi infecteze bunicii, părinţii”, a mai afirmat ministrul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult