Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Orașul din România care a rămas cu apă în rezervor doar pentru o zi. Rezervele țării scad în ritm rapid

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fără ploi și cu rețele de alimentare șubrede care încep să cedeze din cauza nevoii mari de apă, peste 200 de localități din țară au impus restricții. Situația este critică la Covasna.

Covasna este primul mare oraș în care localnicii au fost anunțați că în rezervorul care alimentează regiunea mai este apă doar pentru o zi. Situația a fost provocată de o avarie la o conductă - așa cum s-a întâmplat și în Craiova, unde în noaptea de joi spre vineri mai multe cartiere nu au primit strop de apă. Nivelul Dunării, pe de altă parte, este tot mai mic, și pune în pericol navigația.

Rezervele de apă ale României scad în ritm rapid. În ultimele două săptâmâni, cele 40 de lacuri de acumulare din țară au pierdut 130 de milioane de metri cubi de apă, iar coeficientul lor de umplere a scăzut de la 82%, la 76%.

Printr-un anunț făcut pe rețelele sociale, furnizorul de apă al orașului Covasna i-a anunțat pe localnici că rezervele pe care le are mai ajung doar pentru o zi.

Butyka Elemer, Director Operațional Gospodăria Comunală: „Rezervorul din care primește apă potabilă o mare parte din oraș. A fost la 70% în dimineața zile de 21 iulie, la ora 7.00, respectiv - deja în jurul orelor 11.00 a scăzut la 45%. Am încercat să atenționăm locuitorii orașului Covasna să fie atenți la consumul de apă, fiindcă dacă se consumă în acest fel, atunci nu o să rezistăm numai o zi.”

Seceta, consumul mare de apă și o avarie la o conductă au redus în zonă rezervele de apă. După ce defecțiunea a fost remediată, rezerva de apă pentru Covasna era acum câteva ore de 80%. Totuși, unii oameni își fac provizii - îngrijorați de ceea ce ar putea urma. Iar autorităție îi roagă pe cei care locuiesc în zonă să nu risipească apa.

Gyero Jozsef, primar Covasna: „Să ne comportam în mod responsabil cu apa pe care o avem la dispoziție.”

Probleme mare și la Craiova

Probleme cu rezervele de apă au fost și în Craiova - tot din cauza unei conducte care s-a fisurat. În noaptea de joi spre vineri, în mai multe cartiere nu a curs strop de apă - pentru că alimentarea a fost oprită, ca să se umplă rezervoarele.

Craiovean: „A fost foarte rău. Fără apă la WC este catastrofal. Azi (vineri – n.red.) a venit de dimineață apa, în schimb e foarte murdară. Nu e limpede și nu are nici presiune mare, adică are goluri... nu curge continuu.”

Potrivit Administrației Naționale Apele Române, în toată țară sunt peste 200 de localități din 17 județe unde au fost impuse restricții pentru a se reface rezerva de apă.

Fântânile sunt secate parțial în 345 de localități. Iar debitul Dunării la intrarea în țară este 2.100 mc/s, față de 3.000 cât era acum două săptămâni. În dreptul orașului Galați, încep să apară probleme la traversarea fluviului cu bacul.

Alexandru Cojoc, Căpitan nava Oltișorul 2: „Datorită (sic!) apei scăzute trebuie să facem un ocol destul de mare pentru a ajunge în malul celălat. Dacă mai scade apa în continuare, vehiculele agabaritice, cum ar fi TIR-urile, autocarele, mașinile cu gardă joasă nu mai pot traversa Dunărea. Unghiul format dintre pasarelă, ponton și schelă ajunge foarte mare.”

Șofer de TIR: „Cred că acum 20 de ani s-a mai întâmplat dar parcă nu chiar așa.”

Nicolae Ciucă, premierul României: „E foarte clar că pe fluviul Dunărea avem o scădere a debitului cu peste 50% și de aceea. Atrag atenția autorităților. Să coordoneze foarte bine activitatea de dragare. Vă rog să nu trataţi evenimentele ca fiind minore. Orice eveniment care pare minor poate creşte şi să devină grav.”

Pentru șoferii care merg la Tulcea, întreruperea traversării Dunării cu bacul în zona Galați ar înseamna un ocol de peste 200 de kilometri.

Reporteri: Teodora Puzdrea, Dan Cucu, Edi Măriuță  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult