Modifica setarile cookie
Toate categoriile

OMV Petrom și Romgaz au depus declarația de comercialitate pentru exploatarea gazelor din Neptun Deep, Marea Neagră

Your browser doesn't support HTML5 video.

S-a făcut încă un pas pentru a începe exploatarea gazelor din zăcământul de mare adâncime Nepun Deep, din Marea Neagră.

Partenerii OMV Petrom și Romgaz au depus declarația de comercialitate. Esențial pentru începerea producției de gaze, documentul spune că explorările s-au încheiat, iar proiectul intră în fază de dezvoltare. Într-un scenariu optimist, producția ar urma să înceapă în 2027.

Prin declarația de comercialitate depusă de Romgaz și OMV Petrom, cei doi parteneri ai proiectului Neptun Deep anunță că etapa de explorare a perimetrului s-a încheiat și începe cea de exploatare a acestui zăcământ de mare adâncime, extrem de important pentru România.

Aflat în largul Marii Negre, zăcământul de gaze Neptun Deep ar conține, conform estimărilor de acum, până la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Asta înseamnă că din tot gazul care va fi extras, 50 de miliarde vor aparține companiei de stat Romgaz, și 50 OMV Petrom. De aici ar urma să se extragă până la opt, nouă miliarde de metri cubi de gaz pe an, ceea ce înseamnă o cantitate aproape la fel de mare cât tot consumul anual al țării.

Producția de gaze ar urma să înceapă, însă cel mai devreme în cini ani. Momentan, următorul pas este decizia finală a investiției a celor două companii, estimată pentru jumătatea anului viitor. Așadar, începe procesul de dezvoltare a zăcământului. Urmează montarea conductei submarime și se vor săpa sonde pentru extragerea gazului. Conform OMV Petrom, investiția totală pentru dezvoltarea proiectului a fost estimată la aproximativ patru miliarde de euro.

Citește și
flota rusa
Flota rusă a Mării Negre susţine că a doborât o dronă la Sevastopol, în Crimeea

Au trecut, însă 14 ani de când au început demersurile pentru dezvoltarea perimetrului Neptun Deep, început de OMV Petrom și compania americană ExxonMobil. În lipsa unei legi pentru a reglementare-exploatare de gaze din Marea Neagră, proiectul a fost întârziat și chiar blocat zece ani mai târziu, în 2018, atunci când statul a decis modificarea legii offshore prin supraimpozitarea companiilor care exploatează acest zăcământ. Compania Exxon a decis să se retragă, iar Romgaz a cumpărat participația de peste un miliard de dolari.

Mihnea Cătuți, expert în energie, EPG: „Legea a fost modificată acum, în 2022, au crescut pragurile de preț de la care se aplică supraimpozitarea și a fost crescută cantitatea investițiilor care poate fi dedusă din supraimpozitrea pe care trebuie să o plătească companiile care exploatează zăcământul. În momentul de față, ne uităm la 2028 - 2029 într-un scenariu optimist, pentru a putea folosi gaze din Marea Neagră, în niciun caz utile acum pentru criza în care ne aflăm”.

Recent, o delegație a OMV Petrol a mers la Cotroceni, la o discuție cu președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a solicitat atunci începerea cât mai rapidă a exploatărilor de gaz în cadrul perimetrului Neptun Deep.

Neptun Deep este important pentru România și pentru că rata de exploatare a zăcămintelor de pe uscat este într-o scădere constantă. Se estimează că din acestea am mai avea gaz pentru cel mult zece ani, raportat la consumul de astăzi al României.

Anul acesta a început și exploatarea unui zăcământ mai mic, de lângă Midia, de zece miliarde de metri cubi, de unde ar urma să vină un miliard de metri cubi de gaze pe an. Capacitatea de producție a crescut așadar, iar aceste gaze au ajutat și la umplerea depozitelor pentru această iarnă.

Între timp, însă Fondul Proprietatea a vândut un pachet de acțiuni de aproximativ 2,85% pe care îl avea la OMV Petrom.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult