Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Omul de afaceri Ioan Crișan a fost înmormântat. Imagini dure au arătat ultimele sale clipe de viață

Your browser doesn't support HTML5 video.

Omul de afaceri din Arad, ucis în urmă cu 11 zile, de explozia unei bombe care fusese amplasată în mașina lui a fost înmormântat.

Familia a angajat o firmă de pază pentru ca doar apropiații să participe la ceremonie. Poliția care anchetează asasinatul a trimis oameni în civil ca să supravegheze mulțimea și să găsească eventuali suspecți.

Cercetările în dosar merg greu și pentru că anchetatorii din București nu au încredere în polițiștii din zonă, după ce au apărut informații că unii dintre ei ar avea legături cu traficanții de țigări.

Este şi motivul pentru care, la un moment dat, investigatorii au renunțat să facă unele percheziții.

Citește și
O mașină a explodat în Arad - 5
Asasinarea omului de afaceri Ioan Crișan, o operațiune pusă la cale de profesioniști. Suspiciuni de afaceri ilegale

Considerată o persoană cheie în ancheta asasinării omului de afaceri Ioan Crişan, directoarea firmei lui - care îi era şi contabilă - a lipsit de la înmormântare. Între ea şi familia victimei sunt unele neînţelegeri.

A fost prima dată însă când fiica bărbatului a ieşit în public. Dar nici ea şi nici soţia lui Crişan nu au făcut declaraţii.

Poliţia a trimis oameni în civil ca să asiste la ceremonie. Toţi cei prezenţi au fost urmăriţi discret.

Pentru că există suspiciunea că reţelele interlope de trafic de ţigări ar avea legături cu unii angajaţi de la Inspectoratul de Poliţie Arad - anchetatorii trimişi de la Bucureşti încearcă să rezolve crima fără sprijinul poliţiştilor din zonă.

Dumitru Coarnă, fost lider SNPPC: „A fost suspiciunea rezonabilă, de aici au pornit şi discuţiile şi atitudinea de a scoate din decor Poliţia judeţeană Arad. A fost această atitudine, această discuţie din partea celor de la Bucureşti când au venit la faţa locului au încercat să separe lucrurile.”

Din cauza acestor suspiciuni, anchetatorii din Bucureşti au renunţat chiar să facă unele percheziţii. S-au temut că unii dintre cei vizaţi ar putea afla date din anchetă de la poliţiştii din Arad.

Şeful Poliţiei Române, chestorul Benone Matei, a mers la Arad ca să rezolve problema. Înainte fusese trimis acolo adjunctul lui, chestorul Eduard Miritescu.

La 11 zile de la asasinat cei care au pus la cale moartea lui Ioan Crişan sunt încă liberi.

Dumitru Coarnă, fost lider SNPPC: „Sunt ridicate nişte telefoane, sunt ridicate camere de luat vederi, se verifică aceste lucruri. Doamne ajută să reuşim să ajungem la autor. Există ipoteza de lucru cum că autorii ar fi chiar din Serbia.”

Raportul medico-legal făcut în cazul morţii lui Ioan Crişan a arătat că după explozie omul de afaceri a mai trăit câteva secunde. S-a intoxicat cu fum şi gaze. Există şi imagini care confirmă asta. Din cauza durităţii lor nu pot fi difuzate.

Apropiaţii care au venit să îl conducă pe ultimul drum nu cred că era implicat în afaceri ilegale.

Ioan Crişan a fost ucis pe 29 mai, la ora 7 dimineaţa. O bombă amplasată sub scaunul maşinii lui a explodat. Înainte bărbatul se întâlnise la o cafenea cu trei cunoscuţi. Până acum anchetatorii nu au făcut publice detalii din anchetă.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult