Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Accident violent produs de un om de afaceri din Petroșani. 4 persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în municipiul Petroşani.

Șoferul unei maşini, un om de afaceri din localitate, a pierdut controlul volanului şi a intrat cu autoturismul în peretele unui magazin, transmite Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara, accidentul a avut loc din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Şoferul maşinii, un bărbat de 46 de ani, nu a mai putut controla vehiculul într-o curbă la dreapta, a intrat pe contrasens şi apoi s-a oprit în peretele unui magazin situat pe marginea drumului.

Victimele accidentului, trei bărbaţi şi o femeie au primit îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest şi a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Citește și
Poliție
Polițist rănit în Bacău. Autospeciala în care era a fost lovită de o mașină

"În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi refuzul prelevării de probe", a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult