Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Proiectul privind construirea unei instalaţii de oxigen la spitalul modular din Pipera, retras de pe ordinea de zi

Oana Gheorghiu, co-fondator al Asociaţiei Dăruieşte Viaţă, avertizează, într-o postare pe Facebook, că pe ordinea de zi a şedinţei de luni a Consiliului General se găseşte ”o mare bătaie de joc”, scrie News.ro. 

Aceasta a mai adăugat că CGMB va plăti suma modică de “doar” 12 milioane de lei, adică vreo 2,4 milioane euro, pentru o instalaţie de oxigen la înşiruirea de containere de la Pipera”, calificând iniţiativa drept ”fie o mare prostei, fie o mare ţeapă”.

”Pe ordinea de zi, de azi, a Consiliului General se gaseşte o mare bătaie de joc, la suma modică de “doar” 12 milioane de lei, adică vreo 2,4 milioane euro, pentru o instalaţie de oxigen la înşiruirea de containere de la Pipera”, scrie Oana Gheorghiu.

Conform articolului 4 al hotărârii, ”cheltuielile legate de realizarea instalatiei de oxigen medicinal vor fi asigurate de Administratia Spitalelor si Serviciilor Medicale București, prin alocaţii bugetare aprobate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în cuantum estimativ maximal de 12.054.000,00 lei, cu TVA inclusă”.

În opinia Oanei Gheorghiu, practic, se doreşte investirea a încă 2,4 mil euro în ceea ce ea numeşte ”acea înşiruire de containere de şantier, de la Pipera, înşiruire care nu va deveni niciodată spital, pentru că nu a fost proiectată în acest sens”. “Spitalul modular” de la Leţcani ar trebui să fie o lecţie, căci şi acolo s-au băgat alte multe milioane şi tot nu funcţionează, pentru că, deşi e un pic mai bine decât Pipera, nici acesta nu a fost corect proiectat, avertizează ea.

Gheorghiu aminteşte că fundaţia Daruieste Viata, al cărei co-fondator este, a construit cu 2,2 mil euro întregul spital modular de la Elias, care funcţionează perfect din august 2020.

”La Pipera, într-un loc total inadecvat funcţionării unui spital, se doreşte cheltuirea a 2,4 mil euro doar pentru instalaţia de oxigen.

Dacă statul român şi Consiliul General al PMB doreşte să se pregătească pentru valul 5 este foarte bine, dar nu aşa, nu aruncând banii pe geam. Întăriţi capacitatea spitalelor din Bucureşti, verificaţi şi faceţi mentenanţa instalaţiilor existente şi extindenţi instalaţiile de oxigen în aceste spitale. Spitalele existente au nevoie de investiţii, nu aruncaţi banii… Pipera nu e o soluţie, oricât încearcă ASSMB (care, apropo, e fix acelaşi de acum 2 ani, deşi speram că va fi reformat), să învârtă nişte bani. După părerea mea această iniţiativă e fie o mare prostei, fie o mare ţeapă. Sper doar ca cei care ne reprezintă in CGPMB să nu se lase duşi de nas”, conchide Gheorghiu.

CGMB: Proiectul privind construirea unei instalaţii de oxigen la spitalul modular din Pipera, retras de pe ordinea de zi

La câteva ore, luni, proiectul care viza alocarea a 12 milioane de lei pentru construirea unei instalaţii de oxigen la spitalul modular din Pipera a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de luni, după ce consilierii USR au criticat această iniţiativă propusă de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

"V-am făcut propuneri de-a lungul anului de a găsi un spaţiu în care să construim un spital pe care să-l proiectăm de la capăt ca spital modular. Am înţeles că există constrângeri financiare. De asemenea, nu am văzut nici din partea prim-ministrului, nici din partea comandantului acţiunii nicio hârtie ataşată proiectului de a operaţionaliza o instalaţie de oxigen în acel spaţiu neconform. Dacă prim-ministrul sau dacă comandantul acţiunii îşi asumă să construiască o instalaţie de oxigen într-un spaţiu care nu poate fi numit spital, nici măcar de campanie, să preia dânşii responsabilitatea pentru o asemenea construcţie, pe care noi nu o susţinem", a precizat consilierul USR Horia Tomescu.

În urma poziţiei exprimate de reprezentantul USR, Nicuşor Dan a decis retragerea proiectului de pe ordinea de zi.

El precizase, la începutul şedinţei, că soluţia cea mai rapidă pentru a întâmpina valul cinci de pandemie este aceea a construirii unui spital modular în Pipera, pentru că va fi necesar ca paturile să fie prevăzute cu instalaţie de oxigen, menţionând că realizarea acestui proiect este o solicitare a Guvernului, "chiar a prim-ministrului".

"Urmează valul cinci, o să fie un necesar pentru paturi care să aibă instalaţie de oxigen şi soluţia cea mai rapidă este acest spital modular din Pipera. Am avut o discuţie cu proiectanţi (...). Este o solicitare expresă a Guvernului, chiar a prim-ministrului, ca în cel mai scurt timp să asigurăm paturile cu oxigen. Am mai avut această discuţie în urmă cu două sau trei luni, atunci am avut o discuţie a consilierilor generali cu echipa de proiectanţi a companiei municipale Trust de Clădiri Metropolitane, ei au spus că nu îşi asumă instalarea unei instalaţii de oxigen. Între timp, însă, Spitalul Militar Central, care are în subordine acel spital provizoriu ROL 2, a reuşit, pe o structură similară, să pună instalaţie de oxigen, au lucrat cu una din cele mai mari companii de furnizare a oxigenului medical LINDE şi cred că dacă ei au reuşit lucrul acesta cu o companie asupra căreia nu există nicio suspiciune că nu ar face lucrurile profesionist, trebui să încercăm şi noi să facem acest lucru, în perspectiva valului cinci", preciza Nicuşor Dan.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult