Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O șoferiță a scăpat ca prin urechile acului, după ce camioneta pe care o conducea a fost spulberată de tren

Your browser doesn't support HTML5 video.

O șoferiţă de 21 de ani din Buzău a scăpat cu viață ca prin urechile acului, după ce camioneta pe care o conducea a fost spulberată de un tren.

Tânăra a înaintat pe calea ferată fără să se asigure, iar garnitura a lovit vehiculul în plin.

Traficul feroviar pe ruta Buzău - Nehoiașu a fost blocat mai bine de două ore.

Accidentul s-a produs la ieşire din Verneşti către Cândeşti. Șoferița de 21 de ani se îndrepta spre stâna pe care o deține împreună cu soțul ei pentru a încărca nutreţ pentru animale. La trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată cu indicatoare nu a mai oprit să se asigure și a înaintat, însă în acel moment a venit o locomotivă care a lovit-o în plin.

Mecanicul locomotivei: ”Șoferița de 21 de ani nu s-a asigurat, a intrat și a fost lovită de către tren.  A fost scoasă înainte de a veni ambulanța și cu poliția.”

Citește și
accident
Un bărbat a scăpat cu viață dintr-un autoturism care a luat foc în urma unui accident

Ane-Marie Vrapciu, IPJ Buzău: ”Șoferița unei autoutilitare, o buzoiancă de 21 de ani, nu a respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată. ”

Din fericire, tânăra a scăpat cu câteva zgârieturi și a refuzat să fie transportată la spital. În schimb, camioneta s-a transformat într-un morman de fiare.

Marian Soare, ISU Buzău: ”Am ajuns la locul intervenției, am acordat primul ajutor medical, am asigurat măsuri pentru a elimina orice risc.”

Pentru a elibera calea ferată, mai mulți localnici cu un excavator s-au chinuit mai bine de două ore să extragă resturile autoutilitarei de sub locomotivă. Pasagerii din tren au continuat călătoria spre Buzău cu mai mai multe autoturisme. Șoferița a rămas fără permis de conducere pentru 120 de zile și a fost sancționată contravențional.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult