O româncă stabilită în Turcia, mărturii sfâșietoare după ce a supraviețuit cutremurului: „Pereții se apropiau unul de altul”
Flămânzi şi speriaţi, dorm acum în corturi improvizate sau sub cerul liber, și au mereu în faţa ochilor ruinele, odată cu care s-au făcut una cu pământul atâtea şi atâtea vieţi.
Așa arată lupta pentru supraviețuire de când destinul a sute de mii de oameni s-a schimbat brutal. Acum nu mai au nimic și, în plus, imaginea morții prezentă pe fiecare stradă îi urmărește.
Ilknur Pintilie, corespondent Știrile Pro Tv, Turcia: „Este a treia noapte pe care oamenii o petrec în aer liber. Și-au făcut focuri de tabără, au primit câteva bucăți de rejansă și câțiva paleți și spun că cea mai sigură soluție este cea sub cerul liber”.
Bieții de ei se adăpostesc în corturi instalate pe stadioane, și nimeni nu poate să le spună dacă și când vor mai avea un acoperiș deasupra capului.
Cosmin Stan, corespondent Știrile Pro Tv, Turcia: „Pentru că foarte multe clădiri afectate de cutremur stau să cadă, așa cum este și aceasta, autoritățile au trecut la demolarea lor controlată. Se evită astfel producerea de noi victime, în cazul în care aceste clădiri s-ar prăbuși”.
Ceylam Akarca, mamă a cinci copii: „Nu avem apă, nu avem mâncare. Nu avem nimic. Vreau doar să fiu ajutată. Nu îmi pasă de unde stăm atâta timp cât copiii mei sunt în siguranță”.
Ahmet Tokgoz: „Nu se poate trăi aici, mai ales în frigul acesta, nu este posibil să trăim aici. Oamenii se încălzesc în jurul focurilor de tabără, dar cât te poți încălzi la un foc de tabără. Sunt copii mici. Dacă oamenii nu au murit prinși sub dărâmături o să moară de frig”.
Derya Tokgoz: „Nu-mi trebuie haine. Când sosesc se epuizează imediat. Nu ne trebuie cuverturi, paturi, haine. Primim și din acestea, dar nu avem unde sa stăm, nu avem unde sa dormim”.
Aceste strigăte de ajutor vin din provincia Hatay, unde temperaturile pe timpul nopții coboară sub zero. Deși condițiile sunt vitrege, prea puțini se mai pot adăposti într-o clădire care nu riscă să se prăbușească. Mai toate sunt șubrede.
„În momentul ăla nu m-am gândit la nimic”
În Gaziantep, sinistrații sunt găzduiți în corturi improvizate. Acolo primesc paturi, ceai și sendvișuri. Au făcut focuri, stau sub pături și se gândesc cu groază la ce îi așteaptă de acum înainte.
Într-o școală privată care a rezistat sesismului, echipa a găsit și o româncă de 43 de ani, stabilită în Turcia. Corina Pascalu este încă în stare de șoc, dar fericită că trăiește.
Corina Pascalu: „De atunci, parcă nu s-a oprit deloc, parcă... Eu nu pot să stau în picioare și asta povestesc toți. Simțim că ne legănăm tot timpul și că pământul ne fuge de sub picioare”.
Corina a reușit să fugă de la etajul șapte al blocului în care locuiește. În dimineața cutremurului era singură pentru că cei doi copii erau la fostul soț.
Corina Pascalu: „Prima dată, m-am gândit să stau în ușorul ușii, dar se mișca foare tare și asta m-a speriat, și am decis să ies. Mi-am luat haina, geanta. Pereții se apropiau unul de altul. Aveam bocancii la ușă, i-am luat. Am observat că am și încuiat ușa, instinctual, plângeam”.
Cosmin Stan: Se mișcau treptele?
Corina Pascalu: „Nu. Eram amețită, dar nu se mișcau treptele”.
La fel ca ea, mulți dintre vecini au făcut un lucru pe care ar fi trebuit să îl evite: au fugit pe scări în timpul cutremurului.
Corina Pascalu: „În momentul ăla nu m-am gândit la nimic. Știu ce trebuie făcut în timpul unui cutremur, știu în ce poziție trebuie să stau, știu că nu am voie să merg pe scări sau să folosesc liftul, dar în momentul ăla nu gândești nimic. Asta mi-am dat seama. Se întreabă lumea cum se aruncă lumea de la etaj. Așa se aruncă, nu gândești. Ce crezi tu în monmentul ăla că e mai bine, aia faci. În Turcia, de multă vreme, măcar o dată pe an, luăm lecții de ce trebuie făcut într-un caz de cutremur. Nu gândești atunci cum ai fost programat să rămâi în viață, așa reacționezi”.
Corina doarme acum în școala la care lucrează, până când se va putea întoarce în apartamentul ei. Acest lucru va fi posibil abia după ce locuința va fi expertizată.