Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fostă candidată AUR la Senat, reținută pentru că ar fi furat pensiile și alocațiile mai multor copii cu handicap

Your browser doesn't support HTML5 video.

O fostă candidată la Senatul României este cercetată pentru delapidare și fals intelectual. Femeia, din județul Alba, lucra ca poștăriță și, timp de câteva luni, ar fi luat banii de pensie și alocațiile mai multor copii cu handicap.

În total, suma depășeste 35.000 de lei. Inițial, poștărița a fost reținută, însă acum este cercetată sub control judiciar.

Faptele au ieși la iveală după ce oamenii din comuna Valea Lungă s-au plâns că nu și-au primit banii. Polițiștii au stabilit că, timp de aproape jumătate de an - din august 2021 până în decembrie - femeia ar fi luat banii de la familiile sărmane. Ca să își acopere faptele, semna în fals dovezile de primire.

"-Dumneavoastră câte luni nu v-a adus pensia?

-Octombrie și noiembrie de handicap de 375 de lei.

-Și nu ati întrebat ce se întâmplă?

-E mai făcea așa. La mine nu aducea în luna asta în 25 aducea în luna cealaltă pe două luni. Nu i-am mai zis de bani că mie mi-a fost și rușine. S-a aflat că a făcut cu mai multă lume nu eram singuri.” Fosta candidată la Senatul României în 2020, cunoscută în comunitate, femeia a profitat de acest lucru și a reușit să ducă oamenii cu vorba vreme de mai multe luni.

”-Și ce spunea?

-Că vine peste o oră, că vine peste.. în fine și ne-am întâlnit în sat. În decembrie a întârzit cu ele și fiind obișnuiți să le luăm până în 25 a lunii.

-Ce a motivate că nu a adus la timp pensia?

-Ba că nu sunt venite cupoanele, ba că nu sunt veniți banii.” În toata această perioadă, 54 de oameni nu au primit banii de pensii, iar pentru 36 corespondența trimisă de diverse instituții nu a mai ajuns la destinatari. Polițiștii o cercetează pentru delapidare și fals intelectual, ambele în forma continuată. Comisar șef Luminița Prodan – purtător de cuvânt IPJ Alba: ”În contextul exercitării atribuțiilor de serviciu, de factor poștal, și-ar fi însușit, pe nedrept, 35.000 lei, reprezentând drepturi bănești sub forma indemnizaților de handicap, alocații, pensii și pensii de boală, pe care nu le-ar fi achitat".

Femeia a restituit mare parte din banii luați de la oameni și este cercetată în continuare sub control judiciar.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult