Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două persoane au murit luate de viitură. Inundaţiile au afectat 34 de localităţi din 17 judeţe

Your browser doesn't support HTML5 video.

Doi oameni au murit luați de viituri în ultimele ore. 13 case, 166 curţi, 50 subsoluri/beciuri au fost afectate din cauza ploilor şi a vântului puternic din cursul zilei de marţi şi din timpul nopţii, anunţă IGSU.

În localitatea Itrineşti, comuna Mărgineni, o persoană a fost surprinsă de viitură în timp ce încerca să traverseze albia unui pârâu. În urma acţiunilor de căutare-salvare, a fost găsită fără suflare, relatează Agerpres.

O femeie în vârstă de 69 de ani din Suceava a murit miercuri, după ce a fost luată de apele unui pârâu, trupul său fiind găsit la aproximativ zece kilometri distanţă de zona în care dispăruse, relatează news.ro.

Potrivit IGSU, fenomenele s-au manifestat cu o intensitate mai mare în judeţul Neamţ, unde echipajele operative au intervenit în localităţile Roman, Almaş, Bălţăteşti, Podeleni, Horia, Stânca şi pentru evacuarea apei din gospodăriile inundate.

În localitatea Hangu, circulaţia autovehiculelor este oprită din cauza distrugerii podului spre localitate. Accesul în zonă se poate realiza doar pietonal, însă în cursul zilei de miercuri, la nivel local vor fi dispuse măsuri pentru remedierea situaţiei.

Au continuat acţiunile de limitare şi înlăturare a efectelor generate de fenomenele hidro-meteorologice periculoase cu peste 5.100 de salvatori ISU şi 1.800 mijloace tehnice.

În acest moment, pompierii militari acţionează în judeţele Neamţ şi Sălaj pentru evacuarea apei din gospodării, înlăturarea urmărilor inundaţiilor şi evaluarea pagubelor produse.

IGSU precizează că în contextul valabilităţii codurilor galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente pentru cea mai mare parte a ţării, echipajele ISU rămân mobilizate pentru asigurarea acţiunilor operative în sprijinul populaţiei şi administraţiei publice locale.

La nivel judeţean pot fi activate grupele operative ale ISU, precum şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, din care fac parte specialişti ai tuturor instituţiilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă.

În urma ploilor căzute şi a vântului puternic, marţi şi în timpul nopţii, au fost afectate 34 localităţi din 17 judeţe.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult