Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O mamă și bebelușul de 4 luni, la spital, după ce mașina în care erau s-a izbit de o ambulanță

Your browser doesn't support HTML5 video.

O tânără de 28 de ani şi bebeluşul ei, de 4 luni, au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de o ambulanţă SMURD.

Totul s-a întâmplat joi, la prânz, într-o intersecţie circulată din Timişoara, iar la volan se afla chiar tânăra mamă. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere montate în zonă.

Primele cercetări ale poliţiştilor arată că şoferiţa nu a acordat prioritate ambulanței, care avea semnalele acustice şi luminoase pornite. Autospeciala SMURD transporta un pacient şi se grăbea să ajungă la spital.

Femeia circula pe culoarea verde a semaforului, însă, pentru că nu a respectat reglementările în astfel de situaţii, a fost lovită din lateral. Tânără şi bebeluşul au ajuns la spital pentru investigaţii, dar nu au răni grave. Nici membrii echipajului SMURD şi nici pacientul pe care îl transportau nu au fost răniţi în accident.

Poliţiştii au deschis deocamdată un dosar de cercetare penală. În aceeaşi intersecţie au avut loc mai multe accidente în care au fost implicate ambulanţe sau echipaje de poliţie.

Citește și
Roțile trenului
Un tren a izbit un camion, în Africa de Sud: 4 morți și cel puțin 100 de răniți

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult