Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O gravidă din Iași a pierdut sarcina, după ce a fost plimbată între spitale

O gravidă din Iași, în vârstă de 31 de ani, a pierdut sarcina după ce a fost plimbată între spitale, deși avea sângerări.

Femeia a ajuns duminică la Maternitatea „Cuza Vodă”, unde se afla medicul care i-a supravegheat sarcina, însă doctorița era în concediu. Astfel, ea a fost trimisă de un medic rezident pe jos la o altă unitate medicală, scrie Ziarul de Iași.

În urmă cu o săptămână, pe data de 26 iunie, femeia a făcut morfologia fetală de trimestru II, medicul explicându-i că totul este bine. În seara de sâmbătă,  când fătul avea 22 de săptămâni, i s-a făcut rău şi a decis să meargă la spital să vadă dacă totul este în regulă.

„Sâmbătă seara a început să o doară spatele, însă s-a gândit că e ceva normal, fiind vorba despre o sarcină. A luat un No-Spa la recomandarea medicului, pe primul l-a vomitat, a mai luat unul şi a adormit. La 5 dimineaţa s-a trezit cu dureri foarte mari, însă nu a chemat ambulanţa, a luat un taxi şi a mers la «Cuza Vodă» să vadă dacă este vreo problemă. Ştia că medicul ei este în concediu, însă bănuia că va fi cineva care îi ţine locul, mai exact în acea seară era doctoriţa rezidentă Iliescu. La triaj a ajuns la 5 jumătate, a spus că se simte rău şi ar vrea să fie consultată. A aşteptat o oră şi ceva până a venit dr. Iliescu, care foarte supărată i-a zis că nu este spitalul de gardă. În cele din urmă, i-a făcut ecografia, a zis că totul e bine, că bebe respiră, are mişcări, că e foarte activ“, a povestit mama femeii.

„I s-a zis că nu are ce să îi facă: ori să stea să aştepte să se facă ora 8 ca să o poată interna, ori să se ducă la «Elena Doamna». A plecat pe jos de acolo, iar când a ajuns la Maternitatea Elena Doamna, pe la 7 dimineaţa, medicii i-au zis că avea dilataţie de 3 centimetri, că membranele nu erau încă rupte, şi i-au făcut o injecţie să vadă dacă i se înteţesc contracţiile sau nu“, a mai spus mama tinerei.

Citește și
romanca ucisa
Româncă gravidă în luna a șaptea, ucisă de iubitul ei, în Anglia

În jurul orei 9 dimineaţa, femeia a născut prematur, iar fătul nu a supraviețuit. Medicii de la Maternitatea „Elena Doamna“ au precizat că fătul nu prezenta semne de viaţă, fiind considerat un avort în evoluţie.

Pe de altă parte, reprezentanţii Maternităţii „Cuza Vodă” susțin că au fost respectaţi toţi paşii care se impun în astfel de cazuri, nefiind vorba despre nicio greşeală medicală, subliniind că incidentul nu putea fi prevenit cu câteva ore înainte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, când femeia a ajuns în triaj nu reprezenta o urgenţă și de aceea a fost dirijată către unitatea medicală de gardă din acea noapte, Maternitatea „Elena Doamna“.

 CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult