Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Vatra Dornei și-a lăsat vacile să umble nesupravegheate prin oraș. Suma cu care a fost amendată

Your browser doesn't support HTML5 video.

17 vaci lăsate de izbeliște să circule prin Vatra Dornei, prin parcuri și chiar prin fața sediului poliției, au fost preluate de autorități și duse, provizoriu, într-o fermă.

Proprietara animalelor, o femeie de 67 de ani, fusese avertizată de luni întregi să aibă grijă de ele, dar a continuat să le dea drumul din curte și să le lase se umble pe unde vor.

Începând din aceasta primăvară, locuitorii orașului Vatra Dornei au făcut mai multe seaizari la poliție, reclamând faptul că mai multe vaci circulă nestingherite prin toată stațiunea turistică fară a fi supravegheate și din cauza lor se creau adesea blocaje în trafic.

Animalele își făcuseră un obicei din a merge la păscut prin parcuri sau în locurile de joacă pentru copii. Polițiștii i-au atras atenția stăpânei lor să controleze situația, dar cum asta nu s-a întâmplat, au amendat-o de două ori. Iar marți dimineața, vacile, lăsate iar pe străzi, au fost luate de atorități și duse într-un centru specializat.

Proprietara a fost rugată să îi însoțească pe polițiști la sediu, dar cum a devenit agresivă, a fost imobilizată și amendată cu 1.000 de lei. De asemenea, polițiștii de la Protecția Animalelor îi vor da o sancțiune de 3.000 lei.

Citește și
Vatra Dornei
Vatra Dornei, preferată de turiști pentru schi. Cum arată acum „Perla Bucovinei”

Deocamdată, vacile sunt ținute în custodie, dar dacă femeia va dovedi că le poate îngriji așa cum trebuie, s-ar putea să le ia înapoi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult