Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Indonezia dată dispărută a fost descoperită moartă în interiorul unui piton

O femeie din Indonezia dată dispărută joi a fost descoperită moartă în interiorul unui piton pe insula Sulawesi, a informat vineri presa locală, citată de DPA.

Site-ul de ştiri Detik.com a raportat că sătenii şi autorităţile din provincia Sulawesi de Sud-Est au descoperit un piton în timp ce se aflau în căutarea femeii, identificată ca Wa Tiba.

Cum în urma femeii nu mai rămăseseră decât lucrurile sale, cei aflaţi în căutarea sa au bănuit că aceasta ar fi fost înghiţită de către şarpe.

"Sătenii au adus pitonul în sat şi l-au tăiat. În interiorul său au descoperit femeia decedată, al cărei corp rămăsese intact", a precizat şeful poliţiei locale, Agus Ramos.

În luna martie a anului trecut, într-un incident similar, un bărbat a fost înghiţit de către un piton în timp ce se afla pe o plantaţie de palmier de ulei în provincia Sulawesi de Vest.

Citește și
sarpe parc
Un șarpe a stârnit panică la un loc de joacă din Constanța. VIDEO

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult