Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Iași a fost omorâtă în casă și jefuită. Suspectul este un vecin care a mai fost condamnat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Singură și lipsită de apărare, o femeie de 65 de ani din județul Iași a fost omorâtă în casă și jefuită!

Suspect de crimă este un vecin care a făcut închisoare pentru tâlhărie. Bărbatul de 48 de ani a fugit cu banii femeii și un telefon mobil, cu puțin timp înainte ca fiica victimei să ajungă acasă, din străinătate.

Fiica victimei tocmai ajunsese la casa părintească din orașul Podu Iloaiei. Și-a descoperit mamă fără suflare, cu leziuni grave, căzută în bucătărie, și a sunat la 112. Mai multe echipaje de poliție și ambulanța au ajuns repede acolo, și au început investigația.

În aceeași zi, cu câteva ore mai devreme, femeia mersese la biserică cu pomană la un an de când și-a pierdut soțul. Pe stradă s-ar fi întâlnit și cu principalul suspect, un vecin de 48 de ani, fără ocupație, fost condamnat pentru tâlhărie.

Femeie: "Vecina victimei m-a sunat pe la 08.15 și mi-a spus hai la deal că au venit copiii din Germania și au găsit-o moartă în casă, plină de sânge, probabil pentru bani, pentru cerceii din ureche că am înțeles că a stat de vorbă cu ea în ziua aceea, pe stradă, ea venise de la biserică. Femeia era venită din Italia de un an și ce o fi zis că poate are bani".

Femeie: "Am văzut că trec ambulanțele, SMURD, mi-am închipuit că a luat foc o casă. Femeia era singură, bărbatul murise, avea fata și băiatul plecați în Germania. El a stat închis, a tâlhărit o femeie și pe fata mea a luat-o de la poartă cu cuțitul".

Bărabt: "A intrat acolo în casă la ea și a omorât-o, i-a trimis ficiorul de unde lucrează bani că sunt sărbătorile".

Principalul suspect a fost prins de anchetatori și este reținut pentru tâlhărie și omor. Potrivit anchetatorilor, individul avea în buzunare aproape 15 mii de lei, bani furați de la biata femeie.

Mihaela Apostol, prim-procuror Iași: "Inculpatul a pătruns fără drept în curtea victimei din Podu Iloaiei cu scopul de a sustrage bunuri, în curte a surprins victima pe care a început să o lovească cu pumnii și să o împingă în bucătăria imobilului, după suprimarea vieții victimei, inculpatul a sustras din locuință bani și un telefon".

Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult