Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Bistrița-Năsăud, între viață și moarte, după ce a fost izbită de o mașină

Your browser doesn't support HTML5 video.

O femeie de 50 de ani din judeţul Bistriţa-Năsăud se zbate între viaţă şi moarte, după ce a fost lovită de o maşină, în localitatea Tiha Bârgăului.

Victima se întorcea acasă, de la muncă, şi, cel mai probabil, a vrut să traverseze strada printr-un loc nepermis când s-a întâmplat nenorocirea.

Şoferul, în vârstă de 29 de ani, spune că nu a văzut-o pe femeie, mai ales că ploua şi era şi întuneric.

Șofer: „Numai am văzut-o pe parbriz. Era pe mijlocul drumului, am frânat și am sunat la 112."

Se pare că victima tocmai ce se întorcea de la muncă. Apropiații spun că uneori mai consuma alcool.

Soțul victimei: „De la lucru venea. Lucra pe la oameni. A venit cineva și mi-a spus că a văzut-o lovită acolo și șapca jos. Mai bea și ea câte un păhărel. a băut de frig."

Citește și
pieton mort
A lovit mortal un pieton, apoi a fugit. Detaliul care l-a dat de gol

Localnic: „A fost să își câștige și ea o pâine la copii. venea de undeva de la lucru."

Femeia a fost transportată la spital în stare foarte gravă.

Nicoleta Dumitrean, medic SMURD Bistrița-Năsăud: „Pacienta este intubata, inconștientă, în urma accidentului în care a fost implicată. Politraumatism sever."

Șoferul a fost controlat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Din cauza stării în care se află, victima nu a putut fi testată.

Crina Maria Sârb, purtător de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud: „Un tânăr de 29 de ani, a surprins și accidentat o femeie în vârstă de 50 de ani care ar fi fost angajată în traversarea neregulamantară a străzii,  prin loc nepermis și fără să se asigure".

Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cum s-a produs totul.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult