O femeie a murit într-un accident rutier, după ce mașina s-a izbit într-un cap de pod
Potrivit ISU Hunedoara, două victime au rămas încarcerate în urma accidentului produs pe DN 66, în apropierea localităţii Măceu, iar una dintre ele a murit.
"Un autoturism a intrat într-un cap de pod de pe marginea şoselei. La locul indicat s-au mobilizat pompierii Detasamentului Hunedoara cu o autospecială de descarcerare si o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi trei echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Ajunşi la locul accidentului, pompierii au extras ambele victime din autoturism. Conducătorul maşinii, o femeie în vârstă de 42 de ani, a suferit leziuni, fiind transportată de urgenţă la spital. Pentru pasagera din dreapta, în vârstă de 75 de ani, s-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajele SAJ, însă din păcate femeia nu a mai putut fi salvată”, transmite ISU Hunedoara. Poliţiştii urmează să stabilească exact împrejurările în care a avut loc accest accident.