Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O elevă din Craiova a fost lovită cu pumnii de către un coleg la școală, înainte de prima probă a examenului de Bacalaureat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Incident violent în prima zi a examenului de Bacalaureat!

Chiar înainte de a intra în sală pentru a susține proba de limba și literatura română, doi tineri din Craiova, un băiat și o fată, au avut un schimb de replici, iar băiatul s-a repezit cu pumnii la colega lui! I-a provocat o fractură la nas! Victima a fost dusă la spital pentru îngrijiri, dar a găsit apoi puterea să revină la școală ca să dea examenul, cu un subiect de rezervă. La Craiova, o elevă a fost lovită cu pumnii de către un coleg, chiar înaintea examenului. Fata a ajuns la spital.

Maria Costache, victima: „I-am spus scurt ”nu meriți să mă uit la tine”. A început să îmi dea cu pumnii în cap, în față. Eu nu mai știu, am fost inconștientă.” Daniel Ion, inspector general școlar ISJ Dolj: „A fost acordat primul ajutor de către medicul școlar imediat în primă instanță, după care s-a luat decizia de a fi transferată către Spitalul 1 pentru investigații amănunțite.” Fata a fost diagnosticată cu fractură de piramidă nazală. Are nevoie de operaţie, însă a insistat să participe la examen. A susţinut până la urmă proba, cu un subiect de pe listele de rezervă. Între timp, poliţiştii i-au întocmit agresorului dosar penal. După examen, l-au dus la secţie, pentru audieri.

Reporter: Ce l-a determinat să reacționeze așa?

Tatăl băiatului cercetat: „Vă rog să mă credeți că nu știu nimic. Am înțeles că s-au aruncat cu apă unul pe altul. Nu știu absolut nimic.” În alte părți, atmosfera a fost mai relaxată. Chiar dacă nu sunt siguri că vor obține o notă bună, elevii respiră ușurați. Eleve: „După examene mergem în vacanță dacă luăm bacul.” Elev: „Nu am scris deloc la ultima.”

Citește și
bacalaureat examen test elevi scoala evaluare
FOTO: Ce subiect a picat la Română la BAC 2024. VEZI Subiectele și baremele de la Limba și Literatura Română

Reporter: Ce vrei să faci mai departe?

Elev: „Cu sportul, haltere.” Elev: „Greu, greu...”

Reporter: Ai scris?

Elev: „Foarte putin, dar de-ajuns.

Reporter: Și de ce ai ieșit deja?

Elev: „Că am terminat de mult timp, dar am fost obligat să stau acolo." Unii s-au bazat pe noroc. Elev: „Am făcut freestyle. Am scris de la mine ce mi-a trecut prin cap, ce gândea fiecare, ce rol a avut." Elev: „Eu m-am așteptat la Moromeții, a picat nuvelă...acum na, fiecare cu cât a știut.” Există și cazuri fericite. Elev: „Foarte ușor, mai bine nici nu se putea: nuvelă, personaje, luxul de pe lume! Efectiv, nu puteai să îți dorești altceva.” Mamă: „Acum emoțiile s-au mai estompat, am înțeles că a picat ceva mai accesibil.” Marți urmează o nouă probă a bacalaureatului - cea obligatorie, a fiecărui profil. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult