Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O echipă medicală din România pleacă miercuri la Bratislava, pentru a ajuta Slovacia în contextul pandemiei

O echipă medicală din România, specializată în anestezie şi terapie intensivă, pleacă miercuri la Bratislava pentru a-i sprijini pe medicii slovaci în contextul pandemiei de COVID-19, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a DSU, este vorba despre o echipă formată din cinci medici şi opt asistenţi medicali, însoţită de doi reprezentanţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Misiunea este prevăzută să dureze 21 de zile, precizează sursa citată.

"În contextul susţinerii eforturilor de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 şi urmare a activării Mecanismului European de Protecţie Civilă - solicitare primită de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în calitatea sa de punct naţional de contact, de la Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţă al Comisiei Europene (ERCC) - Guvernul României a decis să sprijine Republica Slovacia prin trimiterea unei echipe medicale specializate în anestezie şi terapie intensivă", arată DSU.

Acţiunea este finanţată de Uniunea Europeană, prin ESI (Instrumentul privind furnizarea sprijinului de urgenţă pe teritoriul Uniunii).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult