Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O adolescentă de 16 ani a murit într-un accident grav, în Brăila. Mașina în care se afla era condusă de un șofer beat

O adolescentă de 16 ani a murit, duminică, după ce maşina în care se afla s-a lovit de mai mulţi pomi situaţi pe marginea Drumului Judeţean 211 D, în satul Florica din judeţul Brăila.

Potrivit IPJ Brăila, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul ca pe DJ 211D a avut loc un accident rutier.

„Din primele cercetări a reieşit că un tânăr de 23 de ani, din comuna Roşiori, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 211D, dinspre satul Roşiori, la întrarea în localitatea Florica, ar fi părăsit partea carosabilă şi a lovit pomii situaţi pe marginea acostamentului. În urma evenimentului a rezultat decesul unei tinere de 16 ani, din comuna Roşiori, pasageră în autovehicul”, a transmis srusa citată.

Poliţiştii l-au testat pe soeferul de 23 de ani şi au stabilit că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. În cazul său aparatul a indicat o îmbibaţie alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

În cauză a fost deschis un dosar penalpentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Citește și
accident
Accident grav pe DN 25. Un bărbat și o femeie au fost răniți după ce o căruţă şi o mașină s-au izbit violent

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult