Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nuntă de coşmar: mireasa, implicată într-un accident chiar în drum spre biserică

Your browser doesn't support HTML5 video.

Ziua nunții se putea transforma într-un coșmar pentru o mireasă din Bistrița-Năsăud. În drum spre biserică, mașina în care se afla tânăra a izbit violent un autoturism de pe celălalt sens de mers.

 

În urma impactului, ea a scăpat teafără și a ajuns la ceremonia religioasă. Însă o femeie însărcinată care o însoțea a avut nevoie de îngrijiri medicale. La spital a fost dus și șoferul care circulă regulamentar.

Alaiul de nuntă se îndrepta către biserică. Dar, la ieşire din localitatea Sărata, într-o curbă periculoasă, maşina în care se afla mireasa a ajuns pe celălalt sens de mers şi izbit cu putere un alt autoturism. În urma impactului, vehiculul lovit a fost proiectat pe câmp.

În autoturismul condus de şoferul de 29 de ani se afla şi o femeie însărcinată, care a avut nevoie de ajutorul medicilor şi a fost transportată la spital, dar starea ei este bună. Mireasa a scăpat teafără şi în scurt timp a fost preluată de o altă maşină pentru a ajunge la biserică, unde era programată ceremonia religioasă.

Citește și
Pălărie neobișnuită pentru nuntă
Cum s-a îmbrăcat o tânără în ziua nunții. Invitații nici nu au apucat să îi vadă fața. FOTO

În schimb, celălalt conducător auto implicat în accident - un bărbat în vârstă de 64 de ani - a rămas încarcerat. Omul, care a suferit o fractură la picior şi un traumatism la cap, a fost dus la spital.

Ambii şoferi au fost supuşi probei cu etilotestul şi nu consumaseră băuturi alcoolice.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult