Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Numărul studenților din afara Uniunii Europene, care vor să învețe în România, a crescut considerabil față de anul trecut

Your browser doesn't support HTML5 video.

Numărul studenților din afara Uniunii Europene care își doresc să învețe la noi este tot mai mare. Aproape 51.000 s-au înscris în cadrul unui program de burse de studiu, organizat de Ministerul Afacerilor Externe.

Sunt cu 6.000 mai mulți decât anul trecut. Cele mai căutate facultăți sunt de medicină și stomatologie, inginerie și IT.

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, numărul studenților internaționali bursieri s-a dublat în ultimii șase ani. Cei mai mulți sunt din afara Uniunii Europene, mai ales din Republica Moldova, Liban, Iordania, Albania și Siria.

Prof. Univ.Dr. Jinga Viorel, rector Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila”: „Pe lângă ei, însă sunt cei care sunt la modulul de limbă engleză. În fiecare an avem 300 de locuri, uneori am dat și 330 pentru studenții internaționali în limba engleza, cu taxă. Taxa este de 8.000 de euro. Este concurență, sunt 2 -3 pe loc.”

Potrivit Ministerului Educației, în anul universitar 2022- 2023 studiau în Romania 37.000 de studenți străini, îndeosebi la medicină, stomatologie și inginerie.

Citește și
bulgaria
Bulgaria: Autoritățile au închis zeci de şcoli, după ameninţările cu bombă, în săptămâna în care au loc noi alegeri

Interesul studenților străini pentru a studia în România se vede și din numărul de candidați înscriși pentru a primi o bursă de studiu de la statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe. Au fost 50.858 de cereri, în creștere față de anii trecuți. Doar 500 dintre ei au fost acceptați și urmează din toamnă să studieze la o universitate în România."

Radu Filip, purtător de cuvânt al Ministerul Afacerilor Externe: „288 sunt pentru studii de licență, 202 pentru studii masterale și 10 pentru studii doctorale. Că domenii de studii au fost: inginerie, informatică, administrarea afacerilor, agronomie și finanțe. Criteriile au fost: excelența academică, diversitatea geografică, echilibrul de gen, cât și obiectivele de politică externă ale României, în relație cu statele de proveniență ale candidaților.”

Predarea se vă face în limba română, iar cei care nu cunosc limba, beneficiază de un an pregătitor în limba română, înainte de începerea programului de studii.

Cei mai mulți dintre studenții înscriși sunt din Africa Subsahariană, Asia de Sud și de Est, America de Sud și America Centrală.

Potrivit estimărilor, la finalul studiilor rămân în România în general tinerii din Republica Moldova.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult