Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nu mai există niciun pat liber la Terapie Intensivă pentru pacienții bolnavi de Covid-19

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, marţi, că la nivel naţional nu există niciun pat liber la Terapie Intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19

Este vorba despre altul decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale, care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Marţi, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.561 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19.

În Bucureşti, sunt avizate de către Direcţia de Sănătate Publică 336 de paturi ATI pentru pacienţii cu COVID-19.

De asemenea, la nivel naţional, există o rezervă operaţională de 145 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, a precizat GCS. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

"1.667 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări. La nivel naţional, la acest moment, nu sunt paturi libere ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2", a informat GCS.

Citește și
Adrian Marinescu
Medicul Adrian Marinescu: ”Luna octombrie va fi mai grea. O să începem uşor, uşor să scădem la nivel de cazuri de COVID-19”

Se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a indicat GCS.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult