Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noul program Rabla pentru autoturisme va viza companiile private. Anunțul făcut de ministrul Mediului

Your browser doesn't support HTML5 video.

Anul acesta vom avea un nou program Rabla. Se adresează companiilor private, cum ar fi cele de taximetrie sau firmelor de curierat care și-ar putea schimba întreaga flotă cu mașini electrice.

Totul este, însă, la stadiul de discuții. Între timp, programele destinate persoanelor fizice au dat roade. O sută de mii de mașini foarte vechi au fost scoase din circulație, iar parcul de vehicule verzi a tot crescut.

Noul program în pregătire „Rabla comercial” ar urma să ajute companiile să renunțe la mașinile pe benzină sau motorină în favoarea unora electrice. Diferența față de programul Rabla PLUS o va face suma dată de statul român.

Tancsoz Barna, minsitrul Mediului: „Societățile comerciale până acum aveau limitare de 200.000 de euro, ajutor de stat, în cadrul acestor ajutoare de minimis. Dacă vrem să trecem de acest prag și vrem să ajutăm companiile care au distribuție bazată pe o flotă de mașini sau companii de taximetrie, trebuie să trecem la un alt nivel și să notificăm Consiliul Concurenței pentru a implementa un astfel de program”.

Apar schimbări și pentru programul Rabla PLUS. Din 2023, va fi impus un prag pentru prețul mașinii electrice. Șoferii trebuie să se încadreze pentru că statul să ajute cât mulți doritori.

Citește și
rabla electrocasnice
Programul Rabla pentru Electrocasnice. A început a treia etapă
Buget mai mare în 2023

Bugetul va crește și anul acesta, cu 5%, în timp ce autoritățile vor da mai puțini bani pentru Rabla Clasic.

Tancsoz Barna, minsitrul Mediului: „Vom schimba sistemul de decontare și o să facem decontări din două în două luni și plăți la șapte zile după solicitarea venită din partea dealerilor. Acest lucru va ușura inclusiv vânzarea mașinilor care beneficiază de Rabla, chiar dacă sunt electrice sau clasic”.

Din păcate, nu toate merg șnur.

După mai bine de patru luni de când ar fi trebuit să înceapă, programul Rabla Local a fost amânat pentru începutul acestui an. În tot acest timp, România ar fi putut să scape de zeci de mii de rable de pe străzi, mai ales că țara noastră s-a angajat să caseze 250.000 de mașini vechi până în 2026.

Adrian Sandu, Asociația Constructorilor de Automobile din România: „Vehiculele existente în parcul auto național au o vârstă medie de 16 ani. Avem nevoie și de masuri care să reglementeze importul de vehicule second hand, poluante și nesigure, altfel riscăm să ajungem un reciclator al întregii Europe. În România sunt peste două milioane de mașini mai vechi de 20 de ani”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult