Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Noi detalii șocante în cazul bărbatului care i-a dat foc soției sale, la Timişoara. Individul a fost arestat preventiv

Bărbatul din Timişoara care şi-a ucis fosta soţie prin incendiere a fost arestat preventiv pentru omor calificat. Procurorii au constatat că, înainte de a-i da foc, el a lovit-o pe femeie cu un sucitor, iar aceasta a murit ulterior.  

„S-a reţinut suspiciunea că în seara de 24.09.2023, în timp ce se aflau la locuinţa din municipiul Timişoara, pe fondul unui conflict verbal şi al consumului de alcool, numitul T.I. a lovit-o cu un sucitor pe persoana vătămată A.F. (fosta soţie cu care locuia în acelaşi imobil), iar apoi a turnat combustibil pe aceasta şi i-a dat foc, cu o brichetă, după care nu a anunţat incidentul pentru acordarea ajutorului medical victimei, aceasta decedând în dormitorul imobilului, în data de 25.09.2023, ca urmare a leziunilor traumatice provocate prin arsura termică cu flacără”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, într-un comunicat de presă, de luni, potrivit news.ro.

În 29 septembrie, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior el fiind arestat preventiv.

„Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea parchetului, dispunând arestarea preventivă a inculpatului T.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.09.2023”,se mai arată în comunicat.

Bărbatul este acuzat de omor calificat (omorul săvârşit prin cruzimi).

Citește și
incendiu
Incendiu violent la o casă din județul Argeș. Un copil a dat alarma, după ce a crezut inițial că vede un foc de artificii

Potrivit anchetatorilor, bărbatul nu a anunţat autorităţile despre starea femeii, însă după ce aceasta a murit le-a spus poliţiştilor că femeia a făcut un grătar şi s-a ars. Ulterior, şi-a recunoscut fapta.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult