Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Nicuşor Constantinescu, noi dosare la DNA. Cum a ajuns CJ Constanţa să plătească TelDrum

Încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicusor Constantinescu, a fost audiat la DNA în două dosare noi, deschise de anchetatorii anticorupţie.

El este suspectat că ar fi făcut plăti ilegale către regia judeţeană de drumuri, iar un raport al curţii de conturi arată ca o parte din bani, ar fi ajuns inclusiv... la compania ''Tel Drum''.

Nicuşor Constantinescu a stat de vorbă cu procurorii DNA Constanţa aproape două ore. La finalul audierilor, anchetatorii l-au anunţat că a fost pus sub invinurire - într-un nou dosar - pentru abuz în serviciu şi obţinerea de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor - fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a dispus efectuarea de către Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa a unor lucrări asupra unor obiective care nu erau administrate de instituţia pe care o conducea. Ca urmare a acestor demersuri - susţin anchetatorii, s-au achitat, în mod, nelegal, aproape 2 milioane de lei la pentru amenajarea Lacului Corbu plus 4 milioane de lei la Herghelia Constantă.

Alte 40 de milioane ar fi fost achitate ilegal către Regia Autonomă Drumuri şi Poduri din Constanţa pentru lucruri de modernizare şi reabilitare a unor drumuri judeţene. Pentru această faptă, Nicusor Constantinescu are însă doar calitatea de suspect.

Citește și
Liviu Dragnea
Dragnea, întrebat despre partidele de vânătoare cu acționarii Tel Drum: ”Câteodată îţi pare rău după Kovesi”

 

Legătura dintre Nicuşor Constantinescu şi TelDrum

 

"Este dosarul în care este vizată firma TELDRUM a domnului Dragnea, este şantaj pentru a face denunţ împotriva lui Dragnea”, spune Constantinescu

"Singură referire făcută vizavi de această chestiune este de faptul că RAJDP Constanţa a plătit către societatea TELDRUM, de aici a existat o discuţie vizavi de această chestiune. Vizează plăti nelegale efectuate de către domnul Constantinescu în calitate de ordonator principal de credite la Consiliul Judeţean Constantă, plăti care au fost virate către RAJDP Constanţa pentru efectuarea unor lucrări”, explică avocatul lui, Marius Mocanu.

Una dintre lucrări viza - spun surse din ancheta - reabilitarea drumului judeţean dintre Nazarcea şi Ovidiu.

În 2012, experţii Uniunii Europene au constatat nereguli în derularea lucrărilor făcute aici şi au aplicat o corecţie financiară de 5%. În martie 2018 , inspectorii UE au constatat că Ţel Drum ar fi primit pentru acest contract mai mulţi bani decât i s-ar fi cuvenit şi, prin urmare, au sesizat Oficiul European de Luptă Antifrauda."

Nouă anchetă DNA care îl vizează pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a pornit de la un Raport al Curţii de Conturi.

În fata procurorilor, Nicuşor Constantinescu a refuzat să facă declaraţii.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult