Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Motivul pentru care o femeie s-a urcat pe acoperişul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu

Femeia care sâmbătă s-a urcat pe acoperişul Spitalului de Psihiatrie din Sibiu este pacientă a acestei unităţi medicale, este foarte grav bolnavă, dar nu a vrut să se sinucidă, ea coborând singură când au pompierii au ajuns la ea.

În prezent, conducerea spitalului face verificări pentru a stabili cum a fost posibil să ajungă pe acoperiş. Sunt verificaţi mai întâi angajaţii care se aflau la serviciu.

Pacienta a reuşit să iasă din clădire prin pod şi s-a urcat pe acoperiş, de unde a coborât când au ajuns pompierii la faţa locului, a arătat dr. Ciprian Băcilă.

"Este vorba despre o pacientă cu o fenomenologie psihotică. Ce vă pot spune sută la sută este că a vrut să coboare singură de pe acoperiş. (...) Eu sunt în drum spre spital, sunt cu domnul manager. Exista un medic de gardă, un asistent medical şi un infirmier", a explicat dr. Ciprian Băcilă.

Potrivit acestuia, "pacienta acum este în regulă. (...) Când pompierii au ajuns la ea, a coborât singură şi vrea să rămână la spital. Pacienta este foarte bolnavă, (...) a fost adusă de familie la spital. Ea nu a avut nicio secundă tentaţia de suicid".

Citește și
Mario Iorgulescu
Mario Iorgulescu ar putea fi mutat la un spital din altă ţară. Cine a decis transferul

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult